Alianta isi va spori semnificativ forta de reactie rapida, va mari numarul militarilor de pe teritoriul statelor de pe flancul de est, inclusiv Romania, si va desemna Rusia drept o amenintare directa la adresa securitatii transatlantice, scrie BBC, in ziua inceperii reuniunii NATO de la Madrid.
Summitul NATO incepe azi in capitala Spaniei, intr-un moment critic al istoriei de 73 de ani a Aliantei, la patru luni de la debutul invaziei Rusiei in Ucraina, cel mai mare „soc strategic” pentru Occident de la atacurile de la 11 septembrie 2001 si pana in prezent.
Schimbarea de atitudine a multor membri a fost dramatica. Cu mai putin de trei ani in urma, presedintele Frantei, Macron declara ca NATO este „in moarte cerebrala”. Dar din momentul in care tancurile rusesti au trecut granita in Ucraina, raspunsul Occidentului s-a remarcat prin unitate, rapiditate si forta, chiar daca in unele cazuri, Kievul ar fi asteptat mai mult si mai repede.
Una dintre misiunile summitului este adoptarea Noul Concept Strategic, documentul ce va ghida activitatea NATO pentru cel putin un deceniu. Astfel, Rusia ar putea fi desemnata „cea mai semnificativa si directa amenintare” la adresa securitatii, potrivit Sky News.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


