Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia se pare că au intrat în impas. Liderul american a declarat, aseară, că așteaptă o întâlnire între cei doi președinți. Însă, tot el a sugerat că nu exclude că discuțiile ar putea să nu aibă loc. Pe de altă parte, Trump pare să-și fi păstrat aceeași părere bună despre Vladimir Putin. Între timp, Kievul și Moscova pasează de la unii la alții acuzații despre cine blochează negocierile de pace

Cu șeful FIFA în Biroul Oval și cu trofeul Cupei Mondiale pe birou, Donald Trump și-a adus aminte de... Vladimir Putin. Liderul american a prezentat reporterilor o fotografie cu el alături Putin la summitul de săptămâna trecută din Alaska și a sugerat că președintele rus ar putea fi prezent la competiția care se va desfășura în Statele Unite vara viitoare.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Vladimir Putin a fost foarte respectuos cu mine și cu țara noastră, dar nu prea respectuos cu alte țări. O să semnez fotografia asta pentru el, m-am gândit că ați vrea să o vedeți. Aici este cel numit Vladimir Putin, care cred că va veni (n.red.- la Cupa Mondială), în funcție de ce se va întâmpla. S-ar putea să vină sau nu. Depinde de ceea ce se va întâmpla, avem multe lucruri care se vor întâmpla în săptămânile următoare.”

Președintele american susține în continuare că a pus negocierile de pace pe drumul cel bun, deși discuțiile nu au avansat deloc de la întâlnirea din Alaska cu omologul său rus. Pe de altă parte liderul de la Casa Albă spune că sunt slabe șanse ca cei doi președinți, ucrainean și rus, să ajungă la o înțelegere.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „O să văd dacă Putin și Zelenski vor lucra împreună, ei sunt ca uleiul și oțetul, într-un fel. Nu se înțeleg prea bine din motive evidente, dar vom vedea dacă va trebui sau nu să fiu acolo . Aș prefera să nu. Aș prefera ca ei să aibă o întâlnire și să vedem cum se descurcă.”

Potrivit Casei Albe, Putin "a promis" că se va întâlni cu liderul de la Kiev în săptămânile următoare. Ministrul de Externe rus a declarat că Vladimir Putin nu are nimic împotriva unei întâlniri cu Zelenski și a aruncat vina în seama ucrainenilor.

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: „Putin e gata să se întâlnească cu Zelenski, atunci când agenda va fi gata pentru un summit. Iar această agendă nu este deloc gata. A fost foarte clar pentru toată lumea că există câteva principii pe care Washingtonul consideră că trebuie acceptate, inclusiv lipsa aderării la NATO, inclusiv discutarea problemelor teritoriale. Iar Zelenski a spus nu la toate.”

Ieri, liderul de la Kiev a spus că Moscova trage de timp, iar astăzi, în timpul discursului de Ziua Drapelului Ucrainei, Volodimir Zelenski a reiterat că pământul ocupat de ruși nu va fi cedat.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI:„Dar acest steag este mereu ceva special. Pentru cei pe care îi aducem acasă din captivitatea rusească, este simbolul salvării. Pentru oamenii din teritoriile ocupate temporar, este un vis și o speranță. Ei îl păstrează, pentru că știu: pământul nostru nu-l vom da ocupantului.”

Aterior Kievul a spus că dacă se va ajunge la negocieri teritoriale, acestea pot începe doar de pe linia actuală a frontului și nu pe baza pretențiilor teritoriale impuse de Moscova. Declarațiile vin după intensificarea speculațiilor privind posibile discuții mediate de Washington, în care s-ar putea încerca forțarea Kievului să cedeze regiuni ocupate de armata rusă.