Publicația americană The New York Times (NYT) a inițiat joi o acțiune în instanță împotriva Departamentului Apărării, pe care îl acuză de încălcarea drepturilor constituționale ale jurnaliștilor prin impunerea unui set de noi restricții privind reportajele despre armată, scrie hotnews.ro.
În procesul intentat Tribunalul Districtual din Washington, NYT susține că noua politică a Pentagonului încalcă Primul Amendament al Constituției SUA „urmărește să restricționeze capacitatea jurnaliștilor de a face ceea ce jurnaliștii au făcut întotdeauna – să pună întrebări angajaților guvernului și să adune informații pentru a relata știri care duc publicul dincolo de declarațiile oficiale”.
Formular de 21 de pagini pentru reporteri
Regulile au intrat în vigoare în octombrie și le impun reporterilor să semneze un formular de 21 de pagini care stabilește restricții asupra activităților jurnalistice, inclusiv în privința modului în care pot solicita ponturi și pot adresa întrebări surselor din cadrul Pentagonului. Reporterii care nu se conformează își pot pierde acreditările de presă, iar Pentagonul și-a acordat „discreție nelimitată” pentru a aplica politica așa cum consideră de cuviință, potrivit plângerii făcute de NYT.
NYT mai reclamă în cadrul procesului că „relatarea oricărei informații neaprobate de oficialii departamentului” poate duce la sancțiuni, „indiferent dacă o astfel de colectare de știri are loc în interiorul sau în afara Pentagonului și indiferent dacă informațiile în cauză sunt clasificate sau neclasificate”.
În plângere este solicitată o hotărâre judecătorească pentru a opri aplicarea regulilor și o declarație prin care să fie stabilit că prevederile „care vizează exercitarea drepturilor Primului Amendament” sunt ilegale.
Prin proces sunt contestate mai multe aspecte ale noii politici, inclusiv măsura care împuternicește Pentagonul să îl considere pe un jurnalist „un risc de securitate sau siguranță”.
Formularea din noua politică în ceea ce privește noțiunea de „solicitare” a reprezentat o preocupare deosebită pentru avocații din domeniul mass-media. Măsura stabilește că Primul Amendament nu îi protejează pe jurnaliști când „le solicită angajaților guvernului să încalce legea prin furnizarea de informații confidențiale ale guvernului” și s-ar putea aplica „apelurilor pentru ponturi” care îi încurajează pe angajații Departamentului Apărării să împărtășească informații „nepublice” ale instituției, mai scrie NYT.
Mai multe organizații media au condamnat noile restricții
Multe organizații majore de presă au publicat în octombrie declarații prin care condamnă politica Pentagonului, numind-o o încălcare a Primului Amendament. „Politica este fără precedent și amenință protecțiile jurnalistice de bază”, se arată într-un comunicat al ABC News, CBS News, CNN, Fox News Media și NBC News.
Într-o conferință de presă de miercuri, un avocat important al NYT a declarat că au existat discuții cu alte organizații de știri pentru o eventuală alăturare la acest proces, dar că ziarul a decis să meargă înainte singur.
Un proiect al noilor restricții a apărut pentru prima dată în septembrie și a fost revizuit după opoziția avocaților care reprezentau organizațiile de știri. Regulile finale au fost publicate în 6 octombrie și, după peste o săptămână, zeci de jurnaliști acreditați, printre care șase de la NYT, și-au predat legitimațiile în loc să semneze documentul. Publicațiile în cauză au continuat să relateze despre armată în ciuda limitelor de acces.

