Oficialii orasului New York au declarat variola maimutei o urgenta de sanatate publica, sambata, spunand ca orasul este epicentrul focarului statului si ca aceasta decizie va stimula masurile pentru a ajuta la incetinirea raspandirii bolii, informeaza CNN, citat de News.ro.

„Estimam ca aproximativ 150.000 de new-yorkezi ar putea fi in prezent expusi riscului de a contracta variola maimutei”, au declarat primarul Eric Adams si dr. Ashwin Vasan, comisarul departamentului de sanatate si igiena mintala al orasului, intr-o declaratie comuna.

Decizia oficialilor din New York vine la cateva zile dupa ce seful Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Tedros Ghebreyesus, a declarat ca marea majoritate a cazurilor din epidemia de variola maimutei se inregistreaza in randul barbatilor homosexuali sau bisexuali. El i-a sfatuit pe homosexuali sa isi limiteze expunerea la virus prin reducerea numarului de parteneri sexuali si reconsiderarea sexului cu noi parteneri.

„Acest focar trebuie tratat cu urgenta, actiune si resurse, atat la nivel national, cat si la nivel global, iar aceasta declaratie de urgenta de sanatate publica reflecta gravitatea momentului”, au spus cei doi oficiali din New York.

Decizia vine la doar o zi dupa ce guvernatorul New York-ului, Kathy Hochul, a emis un ordin executiv prin care declara o urgenta de stat in caz de dezastru, spunand ca „mai mult de unul din patru cazuri de variola a maimutei in aceasta tara” se afla in stat.

Printre alte cateva actiuni, ordinul guvernatorului mareste numarul de persoane eligibile pentru a administra vaccinuri impotriva variolei maimutelor, solicita furnizorilor sa trimita date despre vaccin catre departamentul de sanatate al statului si va stimula eforturile de raspuns in curs, inclusiv eforturile de a obtine mai multe vaccinuri si de a extinde capacitatea de testare.

Sursa: