Președintele României, Nicușor Dan, discută luni cu partidele și grupurile parlamentare pentru a identifica o soluție pentru formarea unui nou Guvern. Consultările de la Palatul Cotroceni au loc pe fondul unui blocaj politic, după ce Parlamentul a respins anterior trei propuneri de premier.

Potrivit unor surse din PNL citate de HotNews, Nicușor Dan înclină spre desemnarea unui premier independent. Liberalii nu au venit de această dată cu un nume de premier și au anunțat că vor decide dacă susțin viitorul Guvern după ce va fi făcută nominalizarea oficială.

În acest moment sunt vehiculate mai multe nume, printre care Alexandru Nazare, Sorin Grindeanu, Eugen Tomac și Leonardo Badea. Potrivit surselor citate, președintele și-ar dori un premier independent, dar o echipă guvernamentală formată în continuare din miniștri politici, transmite Hotnews.

PSD îl propune din nou pe Sorin Grindeanu

Social-democrații au ieșit de la consultări cu aceeași propunere: Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Liderul PSD a transmis că formațiunea își dorește formarea rapidă a unui Guvern și respinge direcția de austeritate promovată de fostul executiv condus de Ilie Bolojan.

PSD susține că vrea să facă parte din viitorul Guvern și a solicitat președintelui mandatul de premier pentru Grindeanu.

PNL și USR refuză un Guvern cu PSD

Liberalii au transmis însă un mesaj ferm: PNL nu va intra la guvernare alături de PSD. Ilie Bolojan a declarat după consultări că, dacă social-democrații vor face parte din viitorul Executiv, liberalii vor trece în opoziție.

PNL spune că va analiza ulterior premierul desemnat, echipa, programul de guvernare și majoritatea parlamentară, insistând asupra continuării reformelor, reducerii deficitului, protejării investițiilor și absorbției fondurilor europene.
Și USR își menține poziția. Formațiunea a anunțat că nu va intra la guvernare și nu va susține un Guvern PSD sau un Executiv care ar servi drept paravan pentru social-democrați.

AUR cere alegeri anticipate

AUR a venit la Cotroceni cu o soluție complet diferită. Formațiunea susține că România trebuie să organizeze alegeri parlamentare anticipate, argumentând că actualul Parlament nu mai poate produce o majoritate capabilă să susțină un Guvern stabil.

Reprezentanții AUR au criticat dur și activitatea președintelui, iar Dan Dungaciu a declarat că formațiunea nu vede în acest moment o soluție pentru depășirea crizei prin formarea unui nou Guvern.

Pentru învestire sunt necesare 233 de voturi

Miza consultărilor este una dificilă, în condițiile în care viitorul Guvern are nevoie de 233 de voturi pentru a fi învestit. PSD are 126 de parlamentari, AUR – 92, PNL – 81, USR – 58, iar UDMR – 31.

Astfel, președintele trebuie să găsească o formulă care să poată aduna o majoritate parlamentară, în condițiile în care principalele partide au poziții tot mai divergente, iar unele formațiuni exclud deja anumite alianțe.

Este a patra nominalizare de premier pe care Nicușor Dan ar urma să o facă de la declanșarea actualei crize politice. Consultările de la Cotroceni se desfășoară pe parcursul zilei, cu reprezentanții partidelor și grupurilor parlamentare.