Iarna a inceput sa-si arate coltii in Statele Unite. Ninsorile si poleiul au provocat doua accidente in lant. 50 de vehicule au fost implicate intr-un carambol in statul american Ohio, iar alte 40 de masini s-au lovit in lant in Michigan. Ultimul accident a facut trei morti si mai multi raniti.
In jur de 40 de vehicule au fost implicate in coliziunea de pe o autostrada din Michigan. Afara ningea, iar drumul era acoperit de polei cand masinile, inclusiv autovehiculele de mare tonaj au inceput sa se izbeasca una in alta. O camera de supraveghere a surprins accidentul. Fortele de interventie au ajuns la fata locului si au ajutat victimele. Ulterior s-a aflat ca trei oameni au murit, iar cel putin 11 au fost raniti. Un accident similar a avut loc si pe o autostrada din statul american Ohio.
Acolo 50 de masini au fost implicate in carambol. Multi soferi au ramas blocati in vehicule si au avut nevoie de ajutorul echipelor de descarcerare. Soseaua de mare viteza a fost inchisa pe ambele sensuri pana cand carosabilul a fost eliberat. Ambele accidente s-au produs in conditii de vizibilitate redusa si gheata pe sosea.
In nordul si centrul Statelor Unite se inregistreaza temperaturi scazute si ninsori abundente.

