Zeci de mii de oameni au ieșit din nou la protest în fața parlamentului din Grecia. Au avut loc ciocniri violente între demonstranți și poliție, în timp ce se desfășura votul asupra moțiunii de cenzură. Guvernul de la Atena a reușit să supraviețuiască moțiunii, iar violențele au durat până dimineață. 

Explozii, scandări și foc. Acestea sunt imaginile de aseară din fața parlamentului de la Atena. Zeci de mii de protestatari s-au adunat în timp ce guvernul era supus unei moțiuni de cenzură. Au fost aruncate cocktail-uri molotov, focuri de artificii și fumigene.

Jandarmii aveau scuturi, căști de protecție și bâte, ei au folosit la rândul lor grenade asurzitoare și gaze lacrimogene.

Ciocnirile violente au durat toată seara, iar când s-a aflat că guvernul a supraviețuit moțiunii de cenzură, totul a degenerat într-o adevărată bătălie.

La doi ani după catastrofa feroviară din Grecia care s-a soldat cu 57 de morţi, opoziţia a eşuat în tentativa de a provoca căderea guvernului printr-o moţiune de cenzură care a fost respinsă ieri. Opoziţia a acuzat cabinetul premierului conservator Kyriakos Mitsotakis că acoperă cauzele accidentului feroviar de la Tempi, când un tren de pasageri a intrat în coliziune cu unul de marfă. Un raport independent dat publicităţii recent a denunţat starea deteriorată a sistemului feroviar. De asemenea, a evidenţiat neajunsuri grave în anchetarea accidentului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.