Noi pierderi sufera sistemul medical de la noi. Aseara, Covid-19 a luat viata unui medic cu o impresionanta experienta. Acum o saptamana el aparea intr-un reportaj in care povestea ca atunci cand va invinge virusul, va reveni la munca. A murit si un medic narcolog din Gagauzia, o asistenta medicala, dar si un medic moldovean care muncea de ani buni in Rusia. Doctorita s-a stins din cauza extenuarii, dupa ce timp de o luna si jumatate nu a iesit din spital. 

Cu o experienta de aproape 45 de ani in medicina, Constantin Grosu, medic anesteziolog-reanimatolog, care activa la Spitalul Clinic Municipal „Sfanta Treime” a pierdut lupta cu coronavirusul. 

Adrian PISLARI, SEF SECTIE TOXICOLOGIE, SPITALUL “SFANTA TREIME”: “A activat mult timp medic militar. Si-a dat toate puterile si straduinta in salvarea pacientilor. Ne va lipsi vocea sa, capacitatea lui de a glumi si de a trece cu usurinta de toate problemele care apareau.”

Medicul, in varsta de 68 de ani s-a dedicat trup si suflet, meseriei pe care si-a ales-o. Desi stia ca face parte din grupul de risc, isi indeplinea cu mandrie datoria. Lipsa ii va fi resimtita foarte mult de colegii la spitalele care in care a activat, recunosc acestia.

Adrian PISLARI, SEF SECTIE TOXICOLOGIE SPITALUL “SFANTA TREIME”: “Am tinut legatura cu colegii din sectia in care se afla. S-a tinut bine o perioada mare. Am sperat ca, totusi, impreuna cu colegii, va invinge, dar nu a fost dat sa fie.”

Acesta a fost internat cu Covid-19 pe 21 mai. Iar intr-un reportaj din sectia de reanimare publicat de report.md acum o saptamana, medicul spunea ca va reveni la munca, de indata ce se va face bine.

“Am doua saptamani de cand sunt aici. Poate am gresit singuri in echipament. De unde sa stiu? Nu poti sa te infectezi din nimic.”

Iar Vera Panaitova activa mai multi ani ca medic narcolog la spitalul din Ceadir-Lunga. Doctorul in varsta de 65 de ani s-a stins la Institutul de Medicina Urgenta. Despre acest lucru a scris intr-o postare pe o retea de o socializare directorul spitalului raional. 

La doar 53 ani, a piedut lupta cu boala si asistenta medicala Ludmila Dolgan, care a activat in Centrul de Sanatate Glinjeni, satul Comorovca, raionul Falesti. Asociatia de Nursing din Republica Moldova a venit cu un mesaj de condoleante. 

ASOCIATIA DE NUTRISING DIN REPUBLICA MOLDOVA:A stiut sa se agate de cea mai mica speranta pentru a se vindeca. A plecat prea devreme dintre noi, dar suntem siguri ca va trai mai departe in inimile celor care au avut onoarea s-o cunoasca.”

Lucratorii medicali sunt epuizati si muncesc din greu pana la ultima suflare. Asa s-a intamplat si in cazul, unui medic originar din Moldova, dar care lucra in Rusia. 

“A fost medic cu grad inalt specializat in pneumologie. Fratele ei, la fel, locuieste in Rusia. O sora este in Moldova, iar cealalta in Turcia. Condoleante familiei.”

A plecat sa munceasca peste hotare inca din 1999. Dupa o luna si jumatate de lucru in sectia unde erau primiti pacienti cu Covid – 19, fara pauze, Nadejda Lungu s-a stins chiar la serviciu din cauza surmenajului. 

Pana acum, in Republica Moldova, s-au infectat 2071 lucratori medicali, dintre care 1452 s-au tratat. Pandemia a luat viata a 19 angajati din sistemul de sanatate de la noi.