Un bebelus abia nascut a fost rapit chiar din bratele mamei sale, intr-un spital din Salvador, sambata, 30 decembrie. Copilul a fost gasit de politisti dupa mai multe ore de cautari, iar cuplul care-l avea a fost arestat. Rapitoarea s-a deghizat in asistenta medicala, scrie libertatea.ro.
O femeie imbracata ca o asistenta medicala s-a prezentat la maternitatea Spitalului San Juan de Dios din Nueva Guadalupe si i-a cerut mamei unui nou-nascut sa ia copilul pentru tratament, dar apoi l-a bagat intr-un rucsac si a disparut.
Totul s-a intamplat sambata de dimineata si a devenit clar ca e vorba despre o rapire abia cand o asistenta adevarata a ajuns in camera de spital pentru a lua copilul. Mama si-a dat seama ca cea care aparuse mai devreme nu era, de fapt, angajata a spitalului. Cautarile au inceput imediat, dar fara succes, femeia reusise sa dispara rapid cu bebelusul.
Dupa ce cazul a devenit viral pe retelele de socializare, Politia a confirmat ca investigheaza rapirea nou-nascutului, ulterior publicand un filmulet in care poate fi vazuta o femeie purtand imbracaminte asemanatoare cu cea a personalului spitalului, cu copilul in brate, apoi il pune intr-un rucsac, ca sa-l scoata din spital.
Bebelusul se nascuse marti, dar din cauza recomandarilor medicale, el si mama lui au ramas in spital.
Politia Nationala Civila (PNC) a anuntat in aceeasi zi in care a fost rapit ca a gasit nou-nascutul si a spus ca au fost arestati un barbat si o femeie la care a fost gasit copilul si care pretindeau ca sunt parintii lui.
Politia nu a dezvaluit inca identitatea barbatului si femeii care aveau copilul, doar ca acesta a fost gasit in municipiul Nueva Guadalupe, in departamentul San Miguel, la 23 de kilometri de locul unde a fost furat.
Femeia care l-a rapit nu a fost gasita si e cautata in toata tara.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


