Presedintele american Joe Biden a anuntat marti ca s-a hotarat asupra modului in care Statele Unite vor raspunde atacului cu drona comis duminica de grupari pro-iraniene asupra trupelor americane stationate in nord-estul Iordaniei, in apropierea frontierei cu Siria, dupa ce a examinat cum pot fi pedepsite aceste grupari fara a provoca un razboi extins, scrie hotnews.ro

Adresandu-se jurnalistilor in timp ce pleca de la Casa Alba intr-o deplasare electorala in Florida, Joe Biden - aflat sub o presiune din ce in ce mai mare pentru a raspunde intr-un mod care sa opreasca definitiv aceste atacuri - a spus ca a luat decizia dupa ce s-a consultat cu consilierii sai, dar nu a oferit detalii.

„Nu cred ca avem nevoie de un razboi mai extins in Orientul Mijlociu”

Biden a mentionat totusi ca Statele Unite nu au nevoie de „un razboi mai extins” in Orientul Mijlociu, dupa ce si si alti responsabili americani au spus ca Statele Unite nu vor un razboi cu Iranul, care a negat orice implicare in atacul cu drona asupra trupelor americane in Iordania, soldat in randul acestora cu trei morti si 34 de raniti.

Intrebat de jurnalisti daca a decis cum va riposta acestui atac, Biden a raspuns: „Da. Insa nu cred ca avem nevoie de un razboi mai extins in Orientul Mijlociu. Nu asta urmaresc”.

El a mai spus ca ii considera „responsabili” pe iranieni, in sensul in care ei furnizeaza arme celor care comit atacurile.

Este prima data cand soldati americani sunt ucisi in Orientul Mijlociu de la inceputul razboiului intre Israel si Hamas in Fasia Gaza, fapt ce provoaca temeri cu privire la escaladarea tensiunilor. Atacul de duminica asupra fortelor americane a fost cel mai sangeros din regiune de la atentatul de la Abbey Gate, care a ucis 13 membri ai serviciilor americane in ultimele zile ale retragerii din Afganistan.

Militantii sustinuti de Iran au vizat de peste 160 de ori, incepand din octombrie 2023, facilitati militare americane din Irak si Siria, iar mai multi parlamentari republicani au cerut ca SUA sa loveasca direct in interiorul Iranului pentru a trimite un mesaj clar.

In ultimele luni, SUA au lansat mai multe lovituri vizand depozite de arme ale reprezentantilor iranieni in Irak si Siria. Pana in prezent, niciuna dintre aceste lovituri nu i-a descurajat pe militanti, ale caror atacuri au ranit peste 120 de membri ai serviciilor americane in intreaga regiune incepand din octombrie.

Generalul-locotenent in retragere Mark Hertling a declarat ca uciderea militarilor americani, duminica, „a depasit cu siguranta linia rosie a presedintelui”, iar atat oficialii, cat si analistii se asteapta la un raspuns mai puternic, care nu se limiteaza neaparat la o singura tara sau la o singura zi. Dar oficialii au sugerat ca este putin probabil ca SUA sa loveasca in interiorul Iranului.

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat ca mediul din Orientul Mijlociu este la fel de periculos cum a fost in regiune „cel putin din 1973 si, probabil, chiar inainte”.