Nu doar medicii sunt eroii pandemiei. La Moscova a fost ridicat un monument pentru curier, care potrivit autorului, ne-au facut autoizolarea mai usoara. Statuia din metal si beton este prima de acest fel din lume.

Monumentul infatiseaza silueta unui curier, avand in mana un terminal de plata, o usa deschisa si o cutie, deoarece livrarea in timpul pandemiei se facea fara a intra in contact cu clientul.

Oleg DOROJKOV, ORGANIZATOR: ”Stim ca in orase din intreaga lume urmeaza sa fie ridicate monumente in cinstea medicilor si voluntarilor, dar noi credem ca si curierii au contribuit mult in aceasta situatie.”

Pe placuta de pe monument este scris ca acesta este dedicat “celor care au facut autoizolarea mai usoara.” Curierii au ramas incantati de initiativa.

Serghei GOREKOV, CURIER: ”Desigur, sunt foarte mandru. Pentru prima data in viata, vad si aud ca au facut un monument curierilor. Este extraordinar.”

Ekaterina, CURIER: ”Este grozav. Lucrez deja de doi ani ca si curier. Ajut ca oamenii sa nu ramana flamanzi.”

In perioada carantinei, cat rusii au stat izolati in case, cei peste 60 de mii de curieri din Moscova au continuat sa lucreze pentru a-i asigura pe oameni cu toate cele necesare. Recent in Letonia a fost o inaugurata o statuie in cinstea medicilor care lupta in prima linie cu coronavirusul.