După atacurile SUA și ale Israelului, soarta programului nuclear al Iranului ar putea depinde de cele peste 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la un nivel apropiat de cel potrivit pentru fabricarea unei bombe, pe care Republica Islamică le deținea. Spre deosebire de administrația Trump, nu toți experții sunt convinși că programul nuclear iranian a fost complet distrus, scrie Financial Times, potrivit hotnews.ro.

După ce bombardierele și submarinele americane au aruncat bombe și rachete asupra principalelor instalații nucleare ale Teheranului, duminică dimineață, Donald Trump a asigurat că „instalațiile cheie de îmbogățire a uraniului au fost complet distruse”.

Nu există nicio îndoială că siturile nucleare pe care Teheranul le-a folosit pentru a produce uraniu puternic îmbogățit – Natanz și Fordo – au suferit daune grave.

Un al treilea sit din Isfahan, folosit în ciclul de producere a combustibilului, dar și pentru depozitare, a fost lovit de rachete de croazieră Tomahawk, lansate de un submarin american.

Dar, pe măsură ce administrația Trump evaluează pagubele, cea mai importantă întrebare rămâne valabilă: a fost programul nuclear al Iranului distrus sau pur și simplu sau a fost mutat în instalații mai mici și secrete și mai greu de găsit?

Nu știm unde se află materialul

Răspunsul depinde în mare măsură de ce s-a întâmplat cu stocul de 408 kilograme de uraniu îmbogățit la 60% puritate – aproape de puritatea de 90%, potrivită pentru fabricare de arme nucleare.

„Totul se reduce la material și la locul în care se află”, a declarat pentru Financial Times Richard Nephew, un fost înalt oficial american care a lucrat în administrațiile Obama și Biden pe problema Iranului.

„Pe baza a ceea ce am văzut până în acest moment, nu știm unde se află materialul. Nu avem nicio certitudine că vom putea să-l obținem în curând”, a spus acesta.

„Cred că ar fi o prostie”, a adăugat el, „să spui că programul a fost întârziat cu mai mult de câteva luni”.

„Mă îndoiesc că l-au mutat“”

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, a declarat că „nimeni nu va ști cu siguranță timp de câteva zile” dacă Iranul a încercat sau a reușit să mute uraniu puternic îmbogățit.

„Mă îndoiesc că l-au mutat, pentru că în acest moment nu se poate muta nimic”, a declarat el pentru CBS.

„În momentul în care un camion începe să circule undeva, israelienii îl văd, îl țintesc și îl distrug”, a explicat șeful diplomației americane.

Însă o sursă din interiorul regimului iranian a declarat că ar fi fost „foarte naiv să păstrăm uraniul îmbogățit în acele locații”.

„Uraniul îmbogățit este intact în acest moment”, a adăugat această sursă, citată de Financial Times.

„Jocul nu s-a terminat”

Analiștii au avertizat că Teheranul ar putea să se grăbească să dezvolte o bombă folosind instalații clandestine dacă devine disperat și simte nevoia de a-și restabili puterea de descurajare.

Ali Shamkhani, consilier principal al liderului suprem al Iranului, a declarat că capacitățile nucleare ale țării rămân neschimbate.

„Chiar dacă instalațiile nucleare sunt distruse, jocul nu s-a terminat”, a scris el pe X.

„Materialele îmbogățite, cunoștințele locale și voința politică vor rămâne”, a spus Shamkhani, care ar fi fost rănit în prima rundă de atacuri ale Israelului, acum mai bine de o săptămână.

Speculații privind soarta uraniului

Uraniul puternic îmbogățit a fost păstrat în trecut la Natanz, în centrul Iranului, la Fordo, instalația săpată adânc într-un munte lângă orașul sfânt Qom, și în tunelurile de la Isfahan, a spus Nephew.

Odată răcit, materialul este depozitat sub formă de pulbere în cilindri mari.

Rezerva de uraniu îmbogățit la 60% — parte a unei rezerve totale de peste 8.400 kg, majoritatea cu un nivel scăzut de puritate — însemna că Teheranul avea capacitatea de a produce suficient material fisionabil necesar pentru mai multe bombe nucleare în câteva zile, dacă ar alege acest lucru.

Dar procesul efectiv de transformare în arme ar dura mai multe luni sau un an, au spus experții.

Riscul a fost întotdeauna ca, după ce Israelul ar fi lansat campania de bombardamente sub pretextul distrugerii programului nuclear al Teheranului, Iranul să mute în secret stocul în locații ascunse, unde fuseseră instalate în secret centrifuge avansate.

„Dacă au o linie de conversie a uraniului instalată, și dacă au reușit să îmbogățească până la 90% la Fordo înainte de a fi atacat, și au avut opt sau nouă zile, asta ar fi suficient pentru două bombe de 90%”, a spus Nephew.

„Programul nu este distrus complet, indiferent ce spun americanii”

India, Pakistanul și Coreea de Nord au dezvoltat cu succes programe secrete de arme nucleare, în ciuda supravegherii stricte și a restricțiilor impuse de SUA.

Sima Shine, fostă specialistă în Iran la Mossad, agenția de informații israeliană, a declarat că este convinsă că Iranul a mutat materialul îmbogățit.

„Au suficient uraniu îmbogățit undeva și au luat câteva centrifuge avansate undeva, pentru a le permite să construiască într-o zi un dispozitiv nuclear”, a spus Shine, citată de Financial Times.

„Programul nu este distrus complet, indiferent ce spun americanii”, a spus aceasta.

Un oficial israelian a declarat că, dacă Teheranul și Washingtonul vor relua negocierile, Netanyahu ar putea insista ca Teheranul să predea uraniul puternic îmbogățit pentru a fi transportat și depozitat în afara țării.

Un al doilea oficial a recunoscut că Iranul ar fi putut ascunde cel puțin o parte din stocul său de uraniu puternic îmbogățit.

Dar oficialii au adăugat că, după ce Israelul a asasinat săptămâna trecută cel puțin 11 oameni de știință iranieni din domeniul nuclear, regimul ar avea dificultăți în a crea o „armă nucleară miniaturizată și eficientă”.