China l-a numit vineri pe Dong Jun, pana acum sef al marinei militare, in functia de ministru al apararii, punand capat unei perioade de doua luni in care acest post strategic a ramas vacant in urma misterioasei demiteri a predecesorului sau, transmite AFP, potrivit hotnews.ro.
Li Shangfu, numit in martie ministru al apararii, nu a mai fost vazut in public din 29 august. Cu cateva saptamani inainte, el vizitase Rusia si Belarus.
In octombrie, fara nicio explicatie publica, s-a anuntat ca a fost demis.
De atunci, Ministerul Apararii a refuzat sa dea vreo informatie clara cu privire la persoana care asigura interimatul in fruntea celeimai mari armate din lume.
O numire surpriza
Dong Jun a fost numit ministru al apararii, a anuntat laconic televiziunea de stat, citand o decizie a Comitetului permanent al Congresului National al Poporului, parlamentul chinez.
Canalul nu a oferit detalii despre aceasta decizie, care a fost aprobata de presedintele chinez Xi Jinping.
Dong Jun a fost pana acum comandantul marinei, functie pe care o ocupa din august 2021. El a fost inlocuit in ultimele zile de Hu Zhongming.
Dong Jun a fost anterior sef adjunct al Comandamentului de Sud al armatei chineze, care acopera Marea Chinei de Sud, unde Beijingul are dispute teritoriale cu tarile vecine.
Nascut in 1961, Dong Jun a fost la un moment dat director al departamentului de pregatire al marinei militare.
Promovarea sa a venit ca o surpriza, subliniaza France Presse.
Analistii se asteptau ca Liu Zhenli, un general in varsta de 59 de ani si actualul sef al Statului Major Intrunit, sa devina noul ministru al Apararii. Saptamana trecuta, el a purtat discutii cu omologul sau american, generalul Charles Q. Brun Jr. Brun Jr, in prima convorbire la nivel inalt de peste un an intre armatele celor doua mari puteri ale lumii.
Anuntul vine inainte de alegerile din Taiwan
Numirea unui nou ministru al apararii are loc cu doua saptamani inainte de alegerile prezidentiale din Taiwan, pe care China il considera una dintre provinciile sale.
Potrivit Taipeiului, Beijingul a intensificat presiunea militara in jurul insulei in ultimele luni, in perioada premergatoare alegerilor.
China sustine ca este in favoarea reunificarii „pasnice" cu acest teritoriu, unde cei 23 de milioane de locuitori sunt guvernati de un sistem democratic. Dar nu a renuntat niciodata la ideea de a recurge la forta militara pentru a obtine acest lucru.
Chestiunea Taiwanului este extrem de sensibila in China, iar autoritatile avertizeaza in mod regulat Statele Unite, principalul sustinator al insulei, impotriva oricarei decizii percepute drept o aprobare pentru independenta oficiala.
In ultimele saptamani, tensiunile au fost, de asemenea, foarte mari cu Filipine in Marea Chinei, unde s-au inmultit incidentele intre navele celor doua tari.
Numirea lui Dong Jun, venit din cadrul marinei militare este „un semn ca China priveste Marea Chinei de Sud ca pe o noua zona prioritara", a comentat pe platforma X politologul Wen-Ti Sung, expert in aceasta regiune la Universitatea Nationala Australiana.

