Un avion rusesc de lupta a lansat o racheta in apropierea unui avion britanic de spionaj neinarmat care patrula in spatiul aerian international deasupra Marii Negre la 29 septembrie, a declarat joi ministrul britanic al apararii Ben Wallace, transmite Reuters.
Wallace a declarat in parlament ca Rusia a pus problema pe seama unei defectiuni tehnice si ca avioanele britanice sunt acum insotite de escorte de avioane de vanatoare.
Seful apararii britanice a mai precizat ca a suspendat patrulele in urma incidentului si ca si-a exprimat ingrijorarea ministrului rus al apararii, Serghei Soigu.
"Intr-un raspuns din partea ministrului rus al apararii, care a venit la 10 octombrie, au precizat ca au efectuat o ancheta privind circumstantele incidentului si a afirmat ca a fost vorba de o defectiune tehnica a avionului de lupta SU-27", a declarat Wallace.
"Ei au recunoscut, de asemenea, ca incidentul a avut loc in spatiul aerian international".
Marea Britanie este de acord cu versiunea Rusiei
Ministrul britanic al apararii a declarat ca nu considera ca lansarea rachetei reprezinta o escaladare deliberata.
"Nu consideram ca a fost o escaladare deliberata din partea rusilor, analiza noastra ar fi de acord ca a fost o defectiune", a spus Wallace in fata Parlamentului.
"Cu toate acestea, este o reamintire a cat de periculoase pot fi lucrurile atunci cand alegi sa iti folosesti avioanele de lupta in modul in care au facut-o rusii in multe perioade de timp".
Patrulele au acum escorta de avioane de vanatoare si ca aliatii britanici au fost informati in privinta incidentului, a mai spus Wallace.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.