Agentia Spatiala Australiana a confirmat ca resturile spatiale cazute intr-o ferma din Australia apartin unei nave construite de compania SpaceX detinuta de Elon Musk.
Expertii tehnici ai agentiei s-au deplasat in zona indepartata din muntii Snowy, unde Mick Miners, crescatori de oi, a descoperit o bucata uriasa din ceea ce parea sa fie o nava spatiala. Ulterior, Jock Wallace, un alt fermier, a gasit si el o bucata asemanatoare.
Agentia a fost informata de Brad Tucker, un astrofizician de la Universitatea Nationala Australiana, care a fost primul care a realizat ca momentul si locul in care au cazut resturile coincid cu reintrarea in atmosfera Pamantului a unei nave spatiale SpaceX, la 20 de luni dupa ce a fost lansata, in noiembrie 2020.
Un purtator de cuvant al Agentiei Spatiale Australiane (ASA) a declarat ca „agentia a confirmat ca resturile provin de la o misiune SpaceX” si ca, in continuare, va lua legatura cu agentia din SUA si autoritatile locale, pentru a gestiona situatia, potrivit The Guardian.
„Daca oamenii observa alte resturi suspectate, nu ar trebui sa incerce sa le manipuleze”, a spus purtatorul de cuvant al agentiei.
Initial, Tucker a fost anuntat ca doua bucati au fost descoperite, dar intre timp a fost gasita si a treia. Insa el se asteapta ca mult mai multe resturi sa apara „in urmatoarele saptamani, luni pana la chiar ani”.
Familia fermierului Mick Miners a fost alarmata atunci cand a auzit o bubuitura puternica venind din directia unui padoc pentru oi. Miners a descoperit atunci restul spatial care masoara aproximativ trei metri lungime, care arata ca un copac de la distanta. A alertat autoritatile cand si-a dat seama ca era vorba de altceva.
Un vecin, de asemenea fermier, Jock Wallace, a descoperit ulterior un obiect asemanator care aterizase pe proprietatea lui .
Din fericire, aceste evenimente nu au provocat pagube materiale si nicio persoana nu a fost ranita. Autoritatile urmeaza sa stabileasca cum vor fi colectate resturile spatiale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


