Sute de pompieri greci se luptă sâmbătă să salveze o stațiune balneară foarte populară din Golful Corintului, Porto Germeno, situată în apropierea orașelor Teba și Atena, în timp ce rafale puternice de vânt continuă să măture țara, îngreunând intervențiile forțelor de intervenție, transmite France Presse.
Peste 300 dintre ei intervin în această localitate situată la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de capitala Greciei.
„Focul a ajuns până la mare. Cu siguranță, unele locuințe au fost avariate”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor.
„Vântul bate foarte puternic. Elicopterele încearcă să intervină cât pot de bine, dar unele nu reușesc și au fost redirecționate către un alt incendiu (în Peloponez), unde condițiile sunt mai favorabile”, a adăugat acesta.
Imaginile de acolo arată un incendiu uriaș:
Sâmbătă au fost înregistrate rafale de vânt de până la 130 km/h, potrivit serviciului de informații meteorologice meteo.gr al Observatorului Național din Atena.
Localnicii au ignorat inițial apelul la evacuare
Incendiul a izbucnit vineri în apropierea satului de coastă Agios Vasileios. Locuitorii din zonă au ignorat inițial apelul la evacuare lansat de protecția civilă, iar aproximativ 300 de persoane au trebuit să fie evacuate pe mare.
Pagubele din jurul localității Porto Germeno sunt „de neimaginat”, a declarat pe Facebook Theodore Giannaros, meteorolog specializat în incendii forestiere la Observatorul Național din Atena. „Suprafața afectată pare să depășească 4.000–5.000 de hectare”, a precizat acesta.
Incendiul a lăsat dezastru în urma sa în Porto Germeno, potrivit publicației elene in.gr, care a publicat și imagini de acolo.
În această săptămână au izbucnit incendii de pădure în mai multe regiuni din Grecia, în special pe insulele Creta și Paros, iar trei pompieri și-au pierdut viața. Vineri, un alt incendiu a amenințat suburbia Haidari, situată la vest de Atena, care a trebuit să fie parțial evacuată.
Pentru sâmbătă a fost declarat un nivel maxim de risc de incendiu în regiunea metropolitană a Atenei, în anumite părți din Peloponez și Creta, în Grecia centrală și în apropierea Turciei.
Noile probleme vin după ce, la începutul verii, Grecia a fost relativ ocolită de valurile de căldură și de incendiile de proporții, spre deosebire de Franța și Spania.
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a avertizat însă joi că țara se îndreaptă spre „zile grele”.
Puternic afectată de criza climatică, Grecia este în fiecare vară afectată de incendii forestiere din cauza temperaturilor ridicate, a valurilor de căldură frecvente și a secetei. Geografia sa, cu sutele sale de insule, complică desfășurarea rapidă a echipelor de intervenție, scrie hotnews.ro.


