Pierrette Herzberger-Fofana, o eurodeputata germana de culoare, a anuntat miercuri, in plenul Parlamentului European, ca a depus plangere pentru „violenta cu tendinte rasiste” pentru ca a fost brutalizata de agenti de politie, relateaza site-ul LeVif.be, citat de Mediafax.



Herzberger-Fofana, membra a Aliantei 90/Verzi, a povestit ca incidentul a avut loc marti in fata Garii de Nord din Bruxelles, in timp ce fotografia retinerea de catre politisti a doi tineri de culoare.

Presedintele Parlamentului European, Davide Sassoli, i-a cerut eurodeputatei sa ofere detalii despre incident, pentru a putea cere clarificari din partea Politiei belgiene.

Eurodeputata germana a explicat ca agentii de politie i-au cerut sa le dea telefonul cu care ii filmase si, pentru ca a refuzat, patru agenti de politie au perchezitionat-o si i-au confiscat telefonul mobil.

Herzberger-Fofana a precizat ca politistii nu au crezut-o cand le-a spus ca este eurodeputata, iar cand soferul ei le-a confirmat ulterior acest lucru au avertizat ca vor depune plangere la Parlamentul UE.

Un purtator de cuvant al politiei belgiene a declarat pentru agentia Reuters ca acest caz este investigat, si ca nu a fost folosita violenta.

Moartea afro-americanului George Floyd, pe 25 mai, in timp ce era imobilizat de agenti de politie in orasul american Minneapolis a generat proteste violente in Statele Unite si in alte tari.

Sursa: Digi24.ro