Femeia din Chisinau care supravietuise accidentului de la Varna impreuna cu sotul sau, s-a stins ieri la spital, dupa mai multe zile de coma. Potrivit unui prieten al familiei, sotul ei ramane in stare grava.
Femeia este a treia victima a accidentului cumplit de sambata produs in Bulgaria, in care sora sa si logodnicul acesteia au murit. Toti urmau sa ajunga la mare, pentru o vacanta. Sambata dimineata soferul a stationat pe marginea drumului, iar peste ei a dat un microbuz care circla cu viteza excesiva. In el se aflau doi soti si copilul lor de 7 ani. Tinerii de pe bancheta din spate a masinii moldovenilor au murit in drum spre spital. Astazi dimineata cadavrele lor au fost aduse in tara.

