Majoritatea celor 56 de reactoare nucleare ale Frantei functioneaza la capacitate redusa sau sunt inchise din cauza unui cumul de factori, precum lucrari de mentenanta, probleme cu coroziunea sau lipsa apei de racire din cauza secetei si a valurilor de caldura, scrie Renew Economy, un site de stiri si analize despre energia curata.
Franta a livrat doar o parte din productia sa nucleara potentiala, iar gigantul de stat EDF a anuntat ca alte trei centrale vor scadea productia ca urmare a cresterii temperaturilor. Raurile folosite pentru racirea reactoarelor au devenit prea calde pentru a putea fi racite unitatile.
Recent, Franta a fost depasita de Suedia, care a devenit cel mai mare exportator de energie al Europei, conform Reuters.
Preturi mai mari pentru toti
Din cauza inchiderii reactoarelor, pretul energiei a crescut puternic pe bursele de profil din Franta. Mai mult, din cauza problemelor, sufera acum si nordul Italiei, care este dependent de exporturile de energie ale Frantei.
Iar din cauza ca Franta plafoneaza facturile consumatorilor, costul energiei pe care EDF o cumpara pentru a compensa diferenta de productie este estimat la 24 de miliarde de euro in acest an.
Conform site-ului citat, Franta plafoneaza pretul „pentru a mentine mitul energiei ieftine nucleare si pentru a proteja mandria Frantei”. „Copilul-problema al Europei” Analistii din domeniul energetic citati de Renew Economy sustin ca problemele nucleare ale Frantei sunt acum un risc mai mare pentru furnizarea energiei decat gazul rusesc. „Copilul-problema al Europei in furnizarea de energiei este in mod definitiv Franta”, spune Bruno Burger, cercetator in domeniu la Fraunhofer ISE, un institut pentru sisteme solare.
Burger spune ca deficitul semnificativ de energie din Franta va crea probleme in Europa pe termen lung, deoarece productia mica din Franta duce la penurie in pietele energetice europene si preturi mai mari pentru toate tarile.
Germania foloseste gazele naturale pentru incalzirea celei mai mari parti a locuintelor, astfel ca exista temeri privind o posibila penurie la iarna, deoarece Rusia a redus livrarile. Franta se incalzeste nuclear Dar locuintele din Franta sunt incalzite pe electricitate, ceea ce duce la risc de penurie in iarna urmatoare.
„Din cauza multelor probleme cu flota sa nucleara, Franta depinde de alte tari mai mult ca oricand si nu poate sa furnizeze pentru alte state, asa cum facea cu Italia in trecut”, conform lui Burger. EDF a precizat ca programul de reparatii si mentenanta continua.
Deficit pentru inca 15 ani Oficiul Germano-Francez pentru Tranzitie Energetica estimeaza ca deficitul de energie al Frantei va persista pentru inca 10-15 ani, ceea ce inseamna ca majorarea capacitatii in energia regenerabila va fi benefica pentru consumatorii francezi, potrivit platformei jurnalistice Clean Energy Wire.
Pretul electricitatii pentru anul 2023 pe piata franceza a depasit 600 de euro/MWh recent, cel mai mare din Europa.
Care e situatia in Germania
In Germania, productia nucleara a scazut de la 11% la 6%, de anul trecut pana in prezent, dar scaderea a fost compensata de cresterea penetrarii energiilor regenerabile, noteaza site-ul. Ultimele trei centrale nucleare germane ar trebui inchise la finalul acestui an, insa exista presiuni pentru a prelungi durata de functiune. Din cauza reducerii fluxurilor de gaze din Rusia, Germania indeamna consumatorii sa faca economie de energie. Concomitent, aceasta a crescut productia pe carbune. Autoritatile au precizat ca la iarna ar putea avea loc rationalizarea gazelor.


