Cancelarul german Olaf Scholz a cerut luni Rusiei ''semne imediate ale dezescaladarii'' inainte de a se deplasa la Kiev si ulterior la Moscova, in incercarea de a dezamorsa amenintarea unei invazii ruse in Ucraina, o criza ruso-occidentala de o amploare fara precedent dupa incheierea Razboiului Rece.
''Asteptam din partea Moscovei semne imediate ale dezescaladarii'', a scris Scholz pe Twitter, apreciind ca ''o noua agresiune militara ar avea consecinte serioase pentru Rusia''. ”Asistam la o amenintare foarte, foarte grava la adresa pacii in Europa”, a mai scris cancelarul Germaniei pe reteaua sociala.
La plecarea spre Kiev, el a mai spus ca principalul mesaj cu care merge in capitala ucraineana este acela al solidaritatii si sprijinului pentru Ucraina.
Autoritatile ucrainene le-au cerut oficial Rusiei sa ofere explicatii despre desfasurarea a zeci de mii de soldati in apropiere de frontiera cu Ucraina, solicitare pana acum refuzata de Moscova, aminteste AFP citata de Agerpres.
SUA au atentionat ca fortele militare ruse ar putea invada Ucraina ''in orice moment''.
Mai multe tari le-au recomandat cetatenilor lor sa evite calatoriile in Ucraina, iar celor deja aflati in aceasta tara sa paraseasca teritoriul ei.
Printre aceste state se afla Italia, Tarile de Jos, Belgia, Suedia si Spania. Anterior, recomandari similare au fost facute de SUA, Regatul Unit, Letonia, Norvegia, Japonia, Canada si Israel.
Acuzata de prea multa indulgenta aratata fata de Moscova, Germania a ridicat tonul duminica. Reales duminica in functia de presedinte al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier i-a cerut presedintelui rus Vladimir Putin sa reduca tensiunile legate de Ucraina.
''Fac apel la presedintele Putin sa slabeasca latul din jurul gatului Ucrainei si sa ni se alature in cautarea unei modalitati de a pastra pacea in Europa'', a declarat Steinmeier, citat de DPA. El a adaugat ca Putin nu ar trebui sa faca greseala de a subestima forta democratiei.
Deplasarea lui Olaf Scholz la Moscova este ''probabil ultima sansa'' pentru a obtine pacea, a declarat duminica seara ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrii Melnik, la postul german Bild TV.
In 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineana Crimeea si ulterior a provocat un conflict separatist in regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a condus la un val de sanctiuni din partea Uniunii Europene si a SUA impotriva unor oficialitati si entitati ruse.
Rusia a concentrat trupe si echipament militar in apropierea frontierei sale cu Ucraina, ceea ce alimenteaza ingrijorarea in randul liderilor occidentali cu privire la iminenta unei invazii ruse. Moscova neaga ca ar avea o asemenea intentie, dar cere garantii de securitate din partea SUA si a NATO.
Scholz a avertizat ca in cazul unei invazii ruse in Ucraina sanctiunile occidentale devastatoare ar fi ''imediate''.


