Cei mai bogati oameni ai Rusiei au fost surprinsi de jurnalistii de investigatie ucraineni in vacanta in Courchevel, cea mai mare zona de schi din lume, aflata in inima Alpilor francezi, transmite libertatea.ro

Rusii si-au cumparat case de lux intr-o zona exclusivista a Europei, si-au construit acolo hoteluri de lux si se odihnesc fara sa para ca sanctiunile internationale impuse dupa invazia Ucrainei i-au atins cumva, arata o investigatie realizata de jurnalistul Mihailo Tkaci de la Ukrainska Pravda. La un an de la invadarea Ucrainei, la Courchevel pot fi gasite „case ale elitei ruse, masini de lux si foarte multi reprezentanti ai acestei elite”, arata jurnalistul.

„De ce va odihniti in Europa, daca oficial o considerati un dusman al Rusiei?” 

Jurnalistul ucrainean Mihailo Tkaci s-a apropiat in statiunea Courchevel de foarte multi rusi bogati care se odihneau acolo spunandu-le ca realizeaza un sondaj pe tema relaxarii lor in Franta in perioada bombardarii Ucrainei. 

Oligarhii rusi sau copiii acestora evitau sa vorbeasca in fata camerei video si fugeau de intrebarile spinoase ale jurnalistului: „De ce va odihniti in Europa daca oficial o considerati un dusman al Rusiei?” sau „Cum va puteti odihni aici in timp ce armata rusa ucide civili pe teritoriul Ucrainei?”.

Fiica si sotia fostului director al companiei „Kalasnikov”, printre oaspeti 

La Courchevel se afla si Liza Bokareva, fiica lui Andrei Bokarev, care a participat la sfatul elitei economice ruse cu Vladimir Putin din 24 februarie 2022, atunci cand liderul rus i-a chemat la Kremlin pe 37 cei mai importanti oameni de afaceri pentru a le povesti despre „operatiunea militara speciala”.

Andrei Bokarev a condus in trecut intreprinderea „Kalasnikov”, iar acum se ocupa de furnizarea motoarelor diesel pentru armata rusa. In ciuda sanctiunilor impuse lui Andrei Bokarev de UE, sotia sa a fost filmata in cele mai scumpe buticuri din statiunea franceza si chiar ea a publicat pe pagina sa de Instagram fotografii despre zilele de odihna la Courchevel. 

150.000 de euro pe saptamana, chiria pentru o cabana  

Potrivit investigatiei realizate de Ukrainska Pravda, una dintre cele mai mari case din Courchevel apartine fratilor Nikolai si Serghei Sarkisov, doi oligarhi apropiati de Putin. Majoritatea caselor din Alpii francezi au fost achizitionate de firme cu capital rusesc, fiind administrate de managerii intreprinderilor infiintate de fratii Sarkisov in Rusia.

O saptamana de odihna in cabanele inchiriate de rusii care nu au proprietati la Courchevel costa de la 150 de mii de euro pe saptamana. Ca sa nu fie surprinsi de presa, unii dintre ei lipesc banda adeziva pe literele RUS inscriptionate pe numerele de inmatriculare ale masinilor lor.

Jurnalistii ucraineni au identificat la Courchevel casa lui Nikolai Aksenenko, fostul ministrul al Transporturilor din Rusia. Acolo erau in vacanta un grup de tineri din Rusia.  

Valea vilelor rusesti din Alpii francezi  

In statiunea franceza au fost identificate mai multe case care apartin lui Mihail Prohorov, apropiat de Vladimir Putin, cunoscut ca un obisnuit al locului. Toate casele lui gazduiau oaspeti rusi veniti din intreaga lume.

Tot in inima Alpilor francezi sunt si sase case care apartin unui alt oligarh rus – Grigori Beriozkin, care are o serie de intreprinderi in domeniul energiei, fiind proprietarul trusturilor Komsomolska Pravda si RBK. Au case aici multi alti oligarhi rusi care au facut averi in domeniul gazelor, petrolului, constructiilor s.a. 

Vine in fiecare an la Courchevel si directorul general al celei mai mari companii petrochimice ruse „Sibur”, Mihail Karisalov. „Reprezentantii elitei ruse nu numai ca continua sa se odihneasca in Alpii francezi, nu numai ca dispun de imobile premium, dar continua sa faca bani aici, sustinand in paralel activitatea terorista a statului lor, indreptata impotriva libertatilor si valorilor europene, avand afaceri in Europa”, sunt concluziile investigatiei.  

Hotel de lux al prietenului lui Putin la Meribel 

La nici 19 km de Courchevel, la Meribel, si-a deschis de mai multi ani un hotel de lux Ghenadi Timcenko, al carei administrator este sotia sa, Olga Timcenko.

Miliardarul este un bun prieten al lui Putin, conduce Volga Grup si banca Rusia, considerata institutia financiara preferata a functionarilor de la Kremlin. In ciuda sanctiunilor introduse de UE impotriva familiei de miliardari Timcenko in urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, hotelul de lux din Meribel functioneaza cu succes, potrivit imaginilor prezentate de jurnalistii ucraineni. 

„Olga Timcenko continua sa castige bani europeni in Franta, in timp ce sotul sau are venituri enorme in urma razboiului ce-l poarta Rusia impotriva Ucrainei si a Occidentului. Sponsorii terorismului vor sa aiba o vedere frumoasa spre munti”, potrivit jurnalistilor de la Ukrainska Pravda. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.