Cresterea economiei mondiale ar urma sa incetineasca anul acesta la 1,9%, de la un nivel estimat de 3% in 2022, din cauza efectelor pandemiei, a invadarii Ucrainei de catre Rusia, a inflatiei ridicate si a crizei climatice, se arata intr-un raport al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), publicat miercuri, transmite Reuters, relateza agerpres.ro.

Publicat:25.01.2023, 21:20

Conform raportului "Perspectivele si situatia economiei mondiale", ritmul de crestere al economiei mondiale din 2023 va fi unul dintre cele mai reduse din ultimele decenii.

"Cresterea economiei mondiale ar urma sa accelereze moderat la 2,7% in 2024, daca, asa cum estimam, unele turbulente macroeconomice se vor diminua anul viitor. Perspectivele pe termen scurt raman extrem de nesigure, deoarece persista riscurile economice, financiare, geopolitice si de mediu", se arata in raport.

Saptamana viitoare, FMI urmeaza sa publice o actualizare a "Perspectivelor economiei mondiale" (World Economic Outlook), dar saptamana trecuta directorul general Kristalina Georgieva declara ca nu vede "o imbunatatire dramatica" a actualelor previziuni care indica un avans al economiei mondiale in 2023 de 2,7%, de la un nivel de aproximativ 3,2% in 2022.

In raportul realizat de Departamentul pentru afaceri economice si sociale al ONU se arata ca evolutia economiei mondiale este afectata de cresterea mai slaba din SUA, UE si alte state dezvoltate. Economia americana ar urma sa inregistreze un avans de doar 0,4% in 2023, de la un nivel estimat de 1,8% in 2022, UE o expansiune de 0,2% in 2023 (de la un nivel estimat de 3,3% in 2022). In schimb, economia Chinei ar urma sa accelereze la 4,8% anul acesta, fata de 3% anul trecut.

Fondul Monetar International previzioneaza o crestere a economiei SUA de 1% in 2023, un avans al UE de 0,5% si o expansiune a Chinei de 4,4%.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: