Premierul Slovaciei Robert Fico a ieșit din operație după ce a fost împușcat în stomac, dar și în alte părți ale corpului, miercuri de către un bărbat de 71 de ani, scriu publicațiile Denník N și Aktuality din Slovacia. „Starea acestuia este stabilă” și „este conștient”, transmite hotnews.ro.

Cu puțin timp înainte,viceprim-ministrul Slovaciei, Tomas Taraba , a declarat pentru BBC că crede că premierul Robert Fico „va supraviețui” și că nu se mai află într-o situație care pune viața în pericol.

Fico s-a aflat într-o stare extrem de gravă, după ce a fost împușcat și rănit într-o tentativă de asasinat, a declarat miercuri ministrul Apărării Robert Kalinak reporterilor, relatează Reuters și presa slovacă.

Ministrului Apărării, Robert Kalinak, și ministrul de Interne, Matúš Šutaj Eštok, spuneau la o conferință de presă de la ora 21, ora României, că încă nu au vești bune, iar premierul Fico era încă în sala de operații.

Amintim că premierul Slovaciei a fost împușcat miercuri în Handlova și transportat de urgență la spital, iar apoi a fost transferat cu elicopterul în capitala regională, Banska Bystrica.

Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71 de ani din Levice, potrivit presei slovace. Atacatorul este un poet, fost membru al unui club literar de stânga. În trecut, a lucrat ca agent de securitate într-un centru comercial. În urmă cu opt ani, a anunțat pe internet că strânge semnături pentru înființarea unui partid.