Salvatorii au scos ultimele doua cadavre din ramasitele hotelului italian distrus saptamana trecuta de avalansa. Este vorba despre un barbat si o femeie. Astfel bilantul victimelor a ajuns la 29, 11 oameni au scapat cu viata.
”Eu sunt în siguranta, multumita lui Dumnezeu, dar chiar îmi pare rau pentru cei care au murit, pentru ca îi cunosteam. Am vazut groaza în ochii lor. Stiu ca acei oameni aveau copii. Acest lucru se putea întâmpla si cu mine.”
Procurorii au deschis un dosar pentru neglijenta criminala si omor din imprudenta. In ziua avalansei, administratorul hotelului a trimis autoritatilor locale un mesaj in care informa ca toate drumurile de acces sunt blocate si solicita ajutor, nu a primit insa niciun raspuns. Peste cateva ore, pana la 120 de tone de zapada au ingropat hotelul, dupa ce mai multe cutremure au lovit regiunea.

