Parchetul din Franța a anunțat joi deschiderea unei anchete împotriva pilotului avionului companiei Aer Lingus care „ar fi refuzat” inițial să aterizeze la baza militară din Évreux, „preferând un aeroport civil” în schimb, după ce zborul a fost deviat din cauza unei alerte cu bombă, informează AFP.
Decizia pilotului a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a escorta aeronava civilă.
Avionul A320, care efectua zborul între Dublin și Roma cu 157 de persoane la bord, a aterizat în cele din urmă la baza aeriană 105 a Forțelor Aeriene din Évreux, în Normandia (nordul Franței).
Pilotul irlandez „va fi audiat în cadrul unei declarații voluntare, iar eu voi decide ulterior cu privire la o eventuală reținere”, a precizat procurorul din Évreux, Rémi Coutin, pentru agenția franceză de presă.
„Toți pasagerii au coborât din avion, au fost verificați de jandarmi și urcă în autobuze pentru a se îndrepta către o sală de sport a bazei aeriene”, a explicat acesta.
„Mă aflu la fața locului pentru a clarifica comportamentul pilotului irlandez al avionului Aer Lingus, care ar fi refuzat să se conformeze ordinului de a ateriza pe un aeroport militar, preferând un aeroport civil”, a adăugat procurorul.
„Două avioane de vânătoare au fost nevoite să decoleze pentru a escorta (avionul) până la baza aeriană 105. Este vorba de o încălcare specifică a Codului transporturilor”, a continuat Rémi Coutin.
Pentru a treia oară în această săptămână, alerte false cu bombă au perturbat traficul aerian european, determinând joi devierea mai multor zboruri, în special a celor cu plecare din Italia și cu destinația Bulgaria sau Republica Cehă.
Cel puțin 28 de zboruri au fost perturbate în cursul săptămânii, începând de luni, când un zbor Wizz Air de la London Luton la Sofia, în Bulgaria, a fost deviat spre Budapesta.
Încă cel puțin 20 de amenințări au fost raportate joi, afectând aeroporturile din București, Bruxelles, Madrid, Milano, Praga, Roma, Sofia și Varșovia, printre altele.
Până acum, toate incidentele s-au confirmat a fi alarme false, autoritățile de securitate competente negăsind nimic suspect.
Deocamdată nu există informații care să indice un anumit grup sau un actor statal, precum Rusia sau Iranul, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de incidentele hibride care vizează Europa.
Experții în aviație spun că amenințările false au loc zilnic, dar numărul mare de amenințări din această săptămână este neobișnuit, scrie Hotnews.


