Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și altele sunt dispărute sau izolate în urma unor inundații de proporții care au afectat regiunile Emilia Romagna și insula Sicilia din Italia. După zile întregi de ploi torențiale, mai multe râuri din zonă s-au revărsat și au provocat pagube uriașe în localitățile aflate în calea puhoaielor. Probleme au fost și în vestul Franței, unde viiturile au măturat străzi întregi din marile orașe.
Insula Sicilia a fost printre cele mai afectate de inundații. Viitura a luat prin surprindere locuitorii, care s-au refugiat pe acoperișurile caselor ori pe mașini ca să-și salveze viețile din calea apelor.
Toate străzile din Catania au fost acoperite de ape, în timp ce mașinile au rămas blocate, iar circulația a fost blocată. Probleme majore au fost și în nordul Italiei. În Bologna, primarul i-a rugat pe oamenii care stau la parter să meargă la etajele superioare, după ce un râu a inundat mai multe zone din oraș. Acești doi băieți de 20 de ani au plutit cu o barcă gonflabilă pentru a-și ajuta vecinii să iasă din casele inundate.
Vremea a făcut ravagii și în Franța, unde, în vestul țării, puhoaiele au măturat străzi din mai multe orașe. Imaginile din Saint Malo arată cum mașinile sunt târâte de puterea apelor, iar pietonii s-au urcat pe borduri mai înalte ca să se salveze.
În suburbiile pariziene teama inundaţiilor este mare. Mulţi locuitori spun că dacă apele Senei vor creşte, atunci bunurile şi casele lor vor fi în pericol. Meteorologii spun că va mai dura până când apele se vor retrage. Circulaţia fluviala este oprită pentru evitarea oricărui pericol, iar cele mai multe porţiuni de chei sunt interzise circulaţiei. Totul până când Sena va reveni la nivelul normal.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

