Pandemia de coronavirus ia amploare in orasul Balti, unde pana acum au fost inregistrate peste 500 de infectari. Astfel, localitatea a devenit a doua cea mai afectata de COVID-19, dupa Chisinau. Localnicii se tem ca numarul tot mai mare de imbolnaviri ar putea duce la izolarea orasului, iar daca va fi impusa carantina, vor ramane fara lucru si bani.

"Sunt din sat, daca vor inchide orasul, nu voi putea ajunge aici la munca. Vom vedea ce va fi, dar cred ca nu mergem spre bine."

"Este saracie, pentru familie e catastrofa. Nu doar pentru mine, dar pentru toti oamenii de rand care muncesc."

Alti localnici din Balti cred ca autoritatile trebuiau sa ia masuri mai drastice de la inceputul pandemiei, astfel incat situatia sa nu se agraveze atat de mult.

"Va fi greu cu copii, fara gradinita, dar cred ca trebuiau sa ia masuri mai severe de la inceput. Alte tari deja au iesit din carantina, dar noi nu am reusit sa iesim ca iar intram in carantina."

In prezent, la Spitalul din Balti, peste 160 de persoane se trateaza de noul coronavirus. Potrivit administratiei institutiei medicale, rezervele de echipamente de protectie sunt la limita. 

Ala CONDREA, SEF ADJUNCT AL SPITALULUI CLINIC DIN BALTI: "Avem 204 pacienti in spital. Dintre ei, 165 sunt cazuri confirmate si 39 de cazuri suspecte. 37 de pacienti sunt in stare grava. Echipamentul de protectie se consuma extrem de mult, desigur si la capitolul medicamente."

Pe de alta parte, reprezentantii Centrului de Sanatate Publica din Balti incearca sa calmeze spiritele. Ei declara ca orasul risca sa intre in carantina doar daca in localitate vor fi confirmate 1500 de infectari.

Veaceslav CHISLARI, SEFUL CENTRULUI DE SANATATE PUBLICA BALTI: "Acum inca nu putem discuta despre izolarea municipiului Balti. Conform hotararii Comisiei Nationale pentru Situatii Exceptionale, carantina se introduce atunci cand sunt bolnavi un procent din populatie, asta inseamna 1500 de cazuri."

De la inceputul pandemiei, la Balti au fost confirmate 548 de infectari, 226 de persoane s-au tratat de COVID-19, iar 25 au fost rapuse de virus. In prezent, Chisinaul este cea mai afectata localitate de coronavirus. Numarul imbolnavirilor a trecut de 3 mii. Urmeaza Balti, Soroca, Cahul si Tiraspol.

CELE MAI AFECTATE LOCALITATI

1. Chisinau – 3052 cazuri

2. Balti – 548 cazuri

3. Soroca – 489 cazuri

4. Cahul – 482 cazuri

5. Tiraspol – 434 cazuri