Pasagerii unui zbor al companiei Sowthwest Airlines au trecut prin clipe de cosmar, dupa ce pilotul a incercat sa aterizeze pe un aeroport din orasul american New Orleans in timpul unei furtuni.
Astfel, oamenii au „ţipat, plâns şi vomitat”, iar unii au trimis chiar şi mesaje de ramas-bun apropiaţilor.
Incidentul a avut loc, sâmbata, când aeronava a fost prinsa în mijlocul unei furtuni, dupa ce a decolat de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida, informeaza Newsweek.
„Am crezut ca ne vom prabuşi. Erau oameni care ţipau, oameni care plângeau. Însoţitoarele de zbor ţipau la microfon sa ne strângem cât putem de mult centurile de siguranţa, iar eu mi-am luat ramas-bun de la familie printr-un SMS. Nu înţeleg cum se poate ca Sowthwest Airlines sa îi puna pe toţi în aceasta situaţie”, a spus reporterul Lauren Bale, care a fost la bordul aeronavei, pentru Daily Mail.
Un alt pasager, Marie Wary, a marturisit ca a simţit ca o sa moara şi ca a vazut cel puţin un pasager vomitând.
Dupa ce pilotul a încercat sa aterizeze pe Aeroportul Internaţional Armstrong din New Orleans, avionul a fost redirecţionat spre Panama City, Florida, unde a realimentat şi şi-a continuat zborul, iar în cele din urma a ajuns în siguranţa la destinaţie.
„Prioritatea noastra de top este siguranţa. Zborul dinspre Fort Lauderdale spre New Orleans a ajuns cu aproximativ patru ore întârziere, din cauza unei furtuni care s-a abatut peste New Orleans”, au explicat reprezentanţii companiei.


