Papa Francisc a condamnat ferm avortul in mesajul sau de Craciun, transmite stirileprotv.ro.
In fata a zeci de mii de credinciosi adunati luni in Piata Sfantul Petru din Roma, el a facut o comparatie intre avorturi si suferinta copiilor in conflictele armate sau ca refugiati, relateaza DPA, potrivit Agerpres.
„Cati oameni nevinovati sunt ucisi in lumea noastra. In pantecele mamelor, in calatoriile facute in disperare si in cautarea sperantei, in vietile tuturor acelor micuti a caror copilarie a fost distrusa de razboi", a spus pontiful in varsta de 87 de ani.
Argentinianul conduce Biserica Catolica de mai bine de un deceniu si, in ciuda faptului ca este liberal in unele probleme, cum ar fi drepturile homosexualilor, este cunoscut ca un oponent strict al avortului. El a numit anterior avortul ca fiind o crima.
De asemenea, Papa Francisc a denuntat luni in mesajul sau de Craciun „situatia umanitara disperata" a palestinienilor in Fasia Gaza, facand apel la eliberarea ostaticilor inca detinuti de Hamas si o incetare a focului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


