Parada grandioasa la Londra. Astazi a luat startul ceremonia dedicata aniversarii de diamant a Reginei Elizabeta a doua. Evenimentul va dura 4 zile si promite a fi unul inedit. Asta in conditiile in care Elisabeta este al doilea monarh din istoria Angliei, care serbeaza 60 de ani de aflare la tron, dupa regina Victoria.


Startul manifestarilor a fost dat de o cursa hipica, la Londra. Regina, care este o amatoare de hipism, a venit insotita de sotul sau, printul Philip.


Anul acesta insa, niciun cal din echipa reginei n-a participat. Cu ocazia aniversarii, strazile si vitrinele magazinelor au fost decorate in culorile drapelului regatului, iar buticurile sunt pline de suvenire cu efigia Reginei Elisabeta a II-a. Tot in cadrul ceremoniei de azi, la Palatul Buckingham au fost trase salve de tun.


Manifestarile vor incepe cu adevarat abia maine. O mie de ambarcatiuni vor participa la acest eveniment pe raul Tamisa, o premiera in ceea ce priveste amploarea sa, potrivit organizatorilor.

Regina va lua parte la parada intr-o ambarcatiune regala decorata somptuos,  fiind insotita de mai multi membri ai familiei regale. Un milion de persoane sunt asteptate pe malul Tamisei pentru a urmari spectacolul ce va dura trei ore.

Luni, va avea loc un picnic in gradinile Palatului Buckingham, unde vor participa 10.000 de persoane selectate la intamplare. Iar marti va fi o zi dedicata ceremoniilor traditionale: o liturghie de multumire la Catedrala Saint Paul, urmata de o receptie la Parlament.

Regina Elisabeta a doua, in varsta de 86 de ani, a urcat pe tron pe 2 iunie 1952, la varsta de 25 de ani.Redactor: Natalia