Doi militari francezi au fost ucisi si alti cinci raniti, astazi, in Afganistan, in valea Tagab (est), in cursul unor confruntari cu insurgentii, a anuntat presedintia franceza intr-un comunicat.
Alti doi militari din cadrul NATO au fost ucisi duminica în cursul unor confruntari produse în sudul tarii, potrivit Fortei Internationale de Asistenta pentru Securitate (ISAF), care nu a precizat nationaliatea acestora.
Cei doi soldati francezi sunt legionari din cadrul celui de-al Doilea Regiment strain de parasutisti din Calvi, Corsica. Decesul lor ridica la 72 numarul militarilor francezi morti in Afganistan de la inceputul conflictului in 2001.
"Presedintele republicii a aflat, cu mare tristete, despre decesul, in aceasta dimineata, a doi legionari din Afganistan care, in timp ce participau la perchezitionarea unei pozitii fortificate afgane din valea Tagab, au fost atacati de insurgenti", potrivit comunicatului emis de Palatul Elysee.
"La o zi dupa pierderea elicopterului american si dupa aceste decese franceze, seful statului exprima din nou hotararea Frantei de a continua sa depuna eforturi in cadrul Fortei Internationale de Asistenta pentru Securitate, pentru a restabili pacea si stabilitatea in aceasta tara si pentru a contribui la dezvoltarea sa", adauga presedintia.
NATO a inregistrat sambata cele mai importante pierderi intr-un singur eveniment de la inceputul conflictului din Afganistan, la sfarsitul lui 2001. Treizeci de militari americani, sapte soldati afgani si un translator civil au murit dupa prabusirea elicopterului lor.
Talibanii sustin ca ei au doborat elicopterul NATO.


