Castiga la inceput cate 400 de euro lunar, muncind adesea ilegal, in sudul Italiei, unde au grija de batrani. Cand invata limba si incep sa lucreze oficial, urca spre nordul peninsulei, unde salariul ajunge la 900 de euro.
În goana dupa un câstig mai mare, renunta însa sa traiasca, stiind ca orele libere le sunt platite dublu. Campania “Sindromul Italia” va prezinta modul în care româncele accepta un program non-stop, fiind în permanenta la dispozitia si cheremul celor luati în grija, chiar daca asta înseamna un trai cu anti-depresive. Ajung “badante” pe viata, cum le numesc italienii.
În alt cartier din Bologna, traieste viata unei alte batrâne, Nicolita. Si ea lucreaza cu orar non-stop. Zi si noapte.
Nicolita, îngrijitoare: “Sunt niste bani în plus! Mai câstigi înca jumatate. Da. Daca mai prinzi si o sarbatoare, uite asta, 2 iunie, mi-o plateste cu 50 de euro daca stau în casa.
Asa e programul, 54 de ore, 9 sute si. Asa apare în busta paga (contract) si restul cu ore suplimentare, dar cu orele pe care le faci, alea nu îti apar în busta paga, nu poti tu sa le spui lor, adica nici nu ai voie pâna la urma, pentru ca tu trebuie sa te limpezesti si la cap. Ä‚stia nu sunt de acord cu tine sa stai în casa. ”Du-te afara si iesi”! Pentru ca asa scrie în lege.”
Scrie în lege, dar ea spune ca are nevoie de bani.
Nicolita: “Uite aici calendarul, orele suplimentare mi le plateste. Deci eu nu ies afara. Nu am la ce sa ies. Ies afara duminica. Pai unde sa ma duc eu, la vârsta mea, doua ore, unde sa ma duc pe zi?”
Eu când am venit aici, am venit pentru ca ploua pe mine. Nu am venit ca mi-a fost drag sa vin în Italia. Si sotul meu a ramas acasa.”
Sora sa a adus-o în Italia, pentru ca nu mai facea fata si i-a propus sa o înlocuiasca, pe perioade scurte, cât venea în România. Si au facut asa pâna când sora si-a gasit alta batrâna de care sa aiba grija. Apoi sora ei s-a îmbolnavit, s-a întors în România, si s-a stins.
Nicolita: “Faceam schimb cu sora mea. De la noi vorbesc. Si întotdeauna când pleca de aici ma ruga “Ai grija de baba!, ai grija de baba! Sa mai facem si noi niste banuti sa mai ajutam si noi copiii! Si a murit sora mea, înaintea babei!”
Nicolita a intrat într-o depresie. Pentru ca în timp ce ea vedea de o batrâna în Italia, i s-a stins si barbatul, acasa. Aveau peste 40 de ani de casnicie.
Nicolita: ”Si casa mea s-a terminat! Deci am venit ca ploua pe mine, am rezolvat tot acasa, am facut tot ce se poate face si acum sta încuiata. Si nu sta nimeni!”
Astazi îsi reproseaza ca munca de badanta a tinut-o departe de cei care i-au fost dragi toata viata, ca nu mai poate da anii înapoi.
Nicolita: “Sa stii ca am suferit mai mult dupa sora mea, ma crezi?”
Gabriela Bondoc, medic primar psihiatru: “Vin cu depresie, cu stari de voma, atacuri de panica, dureri de cap.”
Nicolita: “Lorazepam iau odata o jumatate, când ma culc. Si daca nu adorm, mai iau si jumatatea cealalta. Am zile când sunt agitata si nu dorm. Si asta e Paroxetina, din care nu mai am decât atât, sa vorbesc cu doctorita sa îmi mai dea. Fara ele? Fara ele nu pot sa stau. Mereu am avut nevoie de ele, de când am plecat de acasa. Mereu. Acasa, nu!”
Sunt medicamente prescrise pentru depresie, stari de anxietate si atac de panica. Pe care le ia de ani de zile. Un trai pe pastile, lânga o batrâna de 92 de ani, cu alzheimer, care nu da semne ca o compatimeste sau ca îi face în vreun fel situatia mai usoara.
Nicolita: “Ma considera sluga! ”Daca nu îti convine, schimba casa!” Asa mi-a zis alaltaieri, acum câteva zile, s-a sculat la 6 dimineata. Loveste cu cuvinte. Daca nu îti convine, schimba casa.”
Rares Nastase: “Credeti ca e dificil pentru o femeie din România sa fie badanta?”
Batrâna din Italia: ”De ce?”
Rares Nastase: ”Pentru ca sunt departe de casa, departe de familie.”
Batrâna din Italia: “E greu pentru ca fiecare are ideile lui, e greu si sa îi convingi de unele lucruri, trebuie sa se adapteze la cum gândim noi! Tu ce vrezi?”
Badante: “Câteodata nu îmi zice nimic, alta data... Ei, am si eu un nume! Sunt si eu cineva! S-a întâmplat sa sara la mine! Sa îmi dea o palma! S-a enervat ca îi dadeam pastilele si s-a ridicat de pe scaun sa sara la mine. Abia am reusit sa o tin de mâini. Deci are accese de violenta.”
Gabriela Bondoc, medic primar psihiatru: “Batrânului i se pare ca i se fura din casa, devine furios si uite asa traiesti într-o stare permanenta de tensiune, niste ani!”
Nicolita: ”Când am venit aici, în casa asta, am crezut ca mor! Nu stiu, nu ma puteam obisnui! Asta era rea! Si am sunat-o pe sora mea, facea la Parma, o luna de zile, pentru cineva, si am spus “Eu nu stau aici! Nu ma pot obisnui. Ai de mine ce îmi faci, ma faci de râs cu oamenii astia. Ca îmi vine sa ma arunc de la etajul doi. Cum poti sa îmi spui asa ceva? Când am auzit-o pe sora mea, ca a zis asa, am luat o jumatate de Xanax si m-am culcat. Si m-am linistit. A doua zi am mai luat o jumatate. Seara am mai luat o jumatate. Si gata, mi-am intrat în mâna. Si am ramas, aici, am plecat pe 5 ani.”
Batrâna din Italia: “Nu îi place de noi! Nu, pentru ca am o fiica si daca eu nu o sa mai pot, fiica mea se gândeste cum ma ajuta!”
Rares Nastase: “Copii aveti?”
Nicolita: ”Am doi copii si doi nepoti. Si îi vad pe telefon si când ma duc acasa. Pentru ei stau mai mult. Ma crezi? Crede-ma, pentru ei stau! Îi iubesc foarte mult!”
Rares Nastase: ”Cât va gânditi ca mai puteti sta asa?”
Nicolita: ”Nu stiu. Vreau sa îmi cumpar ceva în oras, aproape de copii.”
Rares Nastase: ”Si mai aveti timp?”
Nicolita: ”Nu stiu, cu ce am mai strâns.”
Rares Nastase: ”Ati vazut ce a patit sora. Ea a facut ceva?”
Nicolita: ”Ea avea apartament si si-a facut casa la tara. Eu am casa la tara si vreau apartament. Sa fiu mai aproape de copii, ca sunt si izolata acolo unde sunt eu.”
Nu îsi pot blama nici meseria din Italia, pentru ca fara acest loc de munca, ar fi neputincioase în România. Ramân peste hotare si viseaza ca la un moment dat se vor întoarce.
Nicolita: “De fiecare data când ma duc acasa spun e ultima, nu mai vin! Ca nu ma mai întorc! Si când se termina banii, ma gândesc sa mai vin macar o tura.”
Nutresc speranta ca, daca nu au fost mame pe de-a-ntregul, lânga copiii lor, ar putea sa fie niste bunici bune. Le macina gândul ca vor pica si acest test, cât timp au grija de batrânii Italiei. Lipsa de acasa cu anii s-a prelungit mai mult decât au crezut ele si dupa un deceniu sau aproape doi de munca în strainatate, vad ca nu pot pune stop acestei meserii.