La mai bine de jumatate de secol dupa ce Marea Britanie a efectuat primele teste nucleare in arhipelagul australian Insulele Montebello oamenii de stiinta au descoperit ca exista in continuare un risc de radiatii pentru vietuitoarele marine si turisti, relateaza Agerpres.

„Am detectat niveluri de radionuclizi rezultand din testele nucleare peste cele considerate de baza, adica niveluri care ar putea fi detectate din nisipul de pe o plaja”, a declarat Madison Hoffman de la Universitatea Edith Cowan, citata intr-un comunicat emis marti.

Nivelul de radiatii pune in pericol peste 150 de varietati de corali, 450 de specii de pesti, 630 de tipuri de moluste si 170 de specii de stele de mare si arici de mare, conform comunicatului. In cadrul proiectului, au fost colectate si testate peste o suta de esantioane de sedimente marine si de vietuitoare marine din jurul insulelor. Proiectul va continua pana in 2024.

Echipa de oameni de stiinta cartografiaza in prezent zonele in care au fost identificate niveluri mai ridicate de radionuclizi, iar urmatorul pas este stabilirea impactului asupra vietuitoarelor marine.

Insulele Montebello sunt frecventate de pescari, scafandri si pasionatii de snorkeling, iar turistii sunt sfatuiti sa nu petreaca mai mult de o ora pe zi in zona.

Marea Britanie a efectuat teste nucleare aici intre 1952 si 1956.

Sursa: