Peste o suta de recruti din regiunea Ulianovsk din Rusia au intrat in greva in semn de protest, nemultumiti ca nu au primit banii promisi de autoritatile ruse in momentul incorporarii. Intre timp, pe retelele de socializare apar tot mai multe filmulete in care sunt aratate echipamentele cu care sunt trimisi militarii rusi pe front in prag de iarna.
Zilele acestea, un recrut rus s-a filmat prezentand lucrurile primite de la guvernatorul regiunii in care a fost incorporat. In filmulet, barbatul arata tot echipamentul cu care este trimis pe front.
“Cizme de cauciuc ca sa nu inghetam iarna. Nu vom ingheta deloc.”
Apoi, arata si mancare pe care a primit-o, aceasta fiind expirata.
“Covrigi. Sunt valabili 15 zile. Au fost produsi pe 9 octombrie 2022. Astazi este data de 7 noiembrie.”
Barbatul prezinta si pe ce va fi nevoit sa doarma.
“Vom face yoga, nu vom fi pe pamant rece in transee. Excelenta saltea, o recomand tuturor.”
Recrutul rus isi exprima dezamagirea ca nu a primit un sac militar ci unul de bumbac.
“Asta e ca sa ne putem spanzura acolo. Putem sari peste focuri in acestea. Multumim tovarase guvernator.”
Nici lenjeria termica sau ciorapii pe care i-au primit recrutii nu sunt tocmai potrivite pentru conditiile de pe front, spune acesta.
“Si cel mai important lucru, un sac de dormit. Daca era lumina mai puternica ati fi putut vedea prin el. Ei ne trimit iarna.”
Intre timp, peste 100 de barbati mobilizati in Republica Ciuvasia, regiunea Ulianovsk, s-au revoltat la un centru de pregatire, pentru ca nu au primit cele 195 de mii de ruble promise de autoritati.
“ Putem depune o scrisoare de demisie? Spuneti-mi. Poftim, nimeni nu a anulat codul penal. Ce e cu plata unica? "
Noaptea, la acelasi centru, zeci de barbati au protestat.
“Unul pentru toti si toti pentru unul.”
In aceste imagini, circa 2 mii de recruti l-au inconjurat pe un general si strigau furiosi.
“Rusine!"
Soldatii spun ca au conditii oribile pe front si ca este foarte frig. Acestia acuza autoritatile ca i-au trimis intr-un masacru.
“Lasati-ne acasa. De ce nu ai adus aici garzile acestea speciale? Am pleca linistiti.”
Pe 28 octombire, ministrul rus al Apararii a anuntat ca procesul de mobilizare a 300 de mii de militari s-a incheiat cu succes.

