Statele arabe lucreaza la o initiativa prin care sa obtina incetarea focului si eliberarea ostaticilor din Gaza, care face parte dintr-un plan mai extins de normalizare a relatiilor cu Israelul, daca Tel Avivul va accepta implementarea mai multor pasi „ireversibili” inspre fondarea unui stat palestinian, scrie Financial Times, potrivit digi24.ro.
Un important oficial arab a spus ca spera ca planul – care ar putea include oficializarea relatiilor dintre Arabia Saudita si Israel – sa poata fi prezentat in cateva saptamani, acesta facand parte din eforturile intreprinse la nivel international pentru incheierea razboiului dintre Israel si Hamas si pentru prevenirea izbucnirii unui conflict mai extins in Orientul Mijlociu.
Oficialii arabi au discutat cu SUA si guvernele europene despre planul de pace care ar presupune ca natiunile occidentale sa fie de acord sa recunoasca oficial un stat palestinian sau sa sustina acordarea statutului de membru ONU cu drepturi depline palestinienilor.
„Adevarata problema este ca e nevoie sa le oferi o speranta palestinienilor, nu poate sa fie doar beneficii economice sau inlaturarea simbolurilor ocupatiei”, a spus oficialul arab.
Initiativa vine intr-un moment in care Israelul se confrunta cu o presiune internationala tot mai mare pentru incheierea asediului asupra Fasiei Gaza. SUA fac mari eforturi diplomatice pentru a preveni un conflict mai extins si sustin o rezolvare pe termen lung a conflictului israeliano-palestinian.
Secretarul american de stat, Antony Blinken, a descris drept „revoltatoare” scenele razboiului din Gaza, adaugand ca este nevoie de un stat palestinian „care le ofera oamenilor ceea ce isi doresc si lucreaza cu Israelul ca sa fie eficace”.
Cand ministrul de externe al Arabiei Saudite, printul Faisal bin Farhan, a fost intrebat marti daca Riadul ar lua in considerare Israelul ca parte a unui acord mai extins, acesta a raspuns „cu siguranta”.
„Suntem de acord ca pacea in regiune include pacea pentru Israel, dar asta se poate intampla doar prin pace pentru palestinieni printr-un stat palestinian”, a declarat ministrul saudit in cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
Netanyahu este „mandru” ca a prevenit fondarea unui stat palestinian
Dupa atacul lansat de Hamas anul trecut, oficialii israelieni au avertizat ca razboiul din Gaza ar putea dura luni de zile, in timp ce prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a exclus posibilitatea de a lucra cu oficialii sustinuti de Occident ai Autoritatii Palestiniene si ca respinge solutia celor doua state.
Netanyahu a spus in decembrie ca este „mandru” ca a prevenit fondarea unui stat palestinian, spunand ca „toata lumea intelege ce s-ar fi intamplat daca am fi cedat in fata presiunii internationale si am fi permis un stat de acest gen”.
Premierul israelian conduce unul dintre guvernele cele mai de extrema dreapta din istoria Israelului, ce include colonisti sionisti care cer in mod public anexarea Cisiordaniei.
„Data fiind politica de astazi a Israelului, normalizarea ar putea fi ceea ce ii va aduce pe israelieni de pe buza prapastiei”, a spus oficialul arab.
Arabia Saudita se apropia tot mai mult de momentul stabilirii relatiilor diplomatice cu Israelul inainte de atacul Hamas, in schimbul unei intelegeri cu SUA pentru semnarea unui acord de securitate cu Riadul si pentru sustinerea ambitiilor nucleare ale regatului saudit.
Oficialii americani si sauditi discutau si problema palestiniana, urmand ca acordul sa includa inghetarea procesului de extindere a asezarilor israeliene in Cisiordania, cresterea sprijinului pentru Autoritatea Palestiniana care administreaza o parte din teritoriul ocupat si stabilirea unei cai spre implementarea solutiei celor doua state.
Sauditii vor ca Israelul sa faca pasi concreti inspre crearea statului palestinian
Cu toate ca atacul Hamas a dat toate planurile peste cap, Arabia Saudita si-a exprimat clar intentia de a continua procesul. Riadul a realizat, insa, ca va avea nevoie sa obtina concesii mult mai mari pentru palestinieni din partea Israelului, inclusiv in Gaza, fiind necesar sa se faca pasi concreti inspre crearea unui stat palestinian.
Administratia Biden a declarat de mai multe ori despre nevoia implementarii solutiei celor doua state, aceasta fiind singura optiune pentru ca statul israelian sa obtina nivelul de siguranta pe care si-l doreste.
Printul mostenitor Mohammed bin Salman, liderul de zi cu zi al Arabiei Saudite, era dornic sa normalizeze relatiile cu Israelul in incercarea ambitioasa de a transforma regatul conservator pe care il conduce intr-un centru financiar, comercial si turistic.
Liderii sauditi s-au declarat alarmati de ofensiva lansata de Israel asupra Gazei, care a ucis peste 24.000 de oameni, potrivit oficialilor palestinieni, a crescut riscul raspandirii foametei in zona si a pus la pamant zone extinse din aceasta enclava asediata.
Blinken a spus miercuri ca este de datoria Israelului sa „profite de ocazia care noi credem ca exista”, spunand ca aceasta criza reprezinta „un punct de inflexiune” pentru Orientul Mijlociu care necesita luarea unor decizii grele.