Un plic trimis la Ambasada Frantei din Roma a explodat, dupa ce un angajat al institutiei l-a desigilat. Din fericire nimeni nu a avut de suferit.

Incidentul a avut loc miercuri, iar plicul a fost gasit de o femeie, angajata a ambasadei, in timp ce sorta scrisorile sosite pe adresa institutiei. In momentul in care a desigilat plicul, acesta a luat foc.

Cladirea a fost evacuata de urgenta. In interior nu se afla niciun mesaj si pana in prezent nimeni nu a revendicat atacul. Angajatilor ambasadei li s-a solicitat sa nu mai atinga alte scrisori. Plicul este inspectat de echipele Diviziei de Investigatie Generala si Operatiuni Speciale din Italia, iar ancheta este coordonata de o echipa anti-tero.