Politia ucraineana a anuntat joi ca Rusia a efectuat 203 atacuri impotriva Ucrainei de la inceputul zilei, confruntari avand loc aproape pe intregul teritoriu ucrainean, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Politia de frontiera ucraineana a declarat ca armata lupta impotriva fortelor ruse in apropiere de orasul Sumi, din estul tarii.
Ministerul Apararii ucrainean a mentionat ca unele forte ruse au fost capturate in timpul luptelor intense.
Rusia a lansat in zorii zilei de joi o invazie pe scara larga impotriva Ucrainei - terestra, aeriana si navala -, cel mai mare atac al unui stat impotriva altui stat in Europa de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
Atacul rus a declansat imediat un val de revolta din partea comunitatii internationale, cu reuniuni de urgenta prevazute in mai multe tari occidentale, in special ale NATO si UE.


