Polonezii tranşează duminică soarta unor alegeri prezidenţiale extrem de strânse, al căror rezultat va avea implicaţii majore asupra rolului Poloniei în Europa, dar şi asupra dreptului la avort şi asupra lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro, potrivit g4media.ro.

Rafal Trzaskowski, în vârstă de 53 de ani, primarul pro-UE al Varşoviei şi aliatul Guvernului de centru, îl înfruntă în turul doi pe istoricul naţionalist Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, susţinut de către Partidul Lege şi Justiţie (PiS) al preşedintelui în exrciţiu Andrzej Duda.

Sondajele preconizează un scrutin extrem de strâns.

Nawrocki este creditat cu 50,1%, iar Trzaskowski cu 49,9% dintre intenţiile de vot, o diferenţă infimă, care se situează în marja de eroare.

Secţiile de votare, care au fost deschise la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), urmează să fie închise la ora 19.00 GMT (22.00, ora României) în acest stat membru al Uniunii Europene (UE0 şi NATO care se învecinează cu Ucraina şi rămâne un susţinător fervent al vecinului său care se apără de Rusia.

Un sondaj la ieşirea de la urne este aşteptat la încheierea scrutinului, însă rezultatul final urmează să fie cunoscut abia luni.

”Eu votez cu Trzaskowski. Este educat, vorbeşte mai multe limbi, este inteligent, pur şi simplu genial”, a declarat o femeie de menaj, Agnieszka Lewinska, în vârstă de 56 de ani, în oraşul Halinow, lângă Varşovia.

O pensionară din Varşovia, Lila Chojecka, în vârstă de 60 de ani, declară că a votat că Nawrocki. ”Valorile catolice sunt importante pentru mine. Ştiu că el le împărtăşeşte”, a declarat  ea AFP, catalogându-l pe candidatul naţionalist drept ”speranţa Poloniei”.

O victorie a lui Trzaskowski ar da un impuls puternic agendei progresiste a Guvernului condus de către premierul Donald Tusk, un fost preşedinte al Consiliului European,

Acest lucru ar putea antrena schimbări sociale semnificative, de exemplu introducerea parteneritului civil pentru cuplurile de acelaşi sex şi o relaxare a legislaţiei avortului, în prezent aproape interzis.

Preşedintele Poloniei, o ţară cu 38 de milioane de locuitori, are drept de veto împotriva legilor şi este şeful Forţelor armate.

O victorie a lui Karol Nawrocki ar consolida Partidul Lege şi Justiţie (PiS, populist), care a guvernat Polona în perioada 2015-2023, şi ar putea antrena noi alegeri parlamentare.

Numeroşi susţinători ai lui Karol Nawrocki vor restricţii mai stricte ale imigraţiei şi o suveranitate mai largă a Poloniei în UE.

”N-ar trebui să cedăm presiunilor europene”, a declarat o casnică, Agnieszka Prokopiuk, în vârstă de 40 de ani, înainte să voteze.

”Trebuie să ne urmăm propria cale şi să nu sucombăm tendinţelor din Vest”, a adăugat ea, în oraşul Biala Podlaska, în apropiere de frontiera cu Belarusul.

UCRAINA

O expertă politcă, Anna Materska-Sosnowska, cataloghează aceste alegeri drept un ”adevărat şoc al civilizaţiilor”, din cauza unor divergenţe politice importante între candidaţi.

Numeroşi alegători ai lui Rafal Trzaskowski susţin o mai mare integrare în UE şi o accelerare a reformelor sociale în această ţară  cărei economie se află într-o creştere foarte puternică.

O ghidă turistică şi profesoară, Malgorzata Wojciechowska, în vârstă de 50 de ani, subliniază că, ”din nefericire, femeile poloneze nu au aceleaşi drepturi ca prietenele lor europene”.

”Sper ca Rafal Trzaskowski să relanseze dezbaterea cu privire la avort, pentru ca să putem să trăim în sfârşit într-o ţară în care să putem avea propria noastră opinie”, declară ea AFP.

Alegerile sunt urmărite îndeaproape de Ucraina, o ţară vecină care caută să-şi consolideze susţinerea internaţională a negocierilor sale dificile cu Rusia.

Karol Nawrocki, un admirator al preşedintelui american Donald Trump, se opune aderării Ucrainei la NATO şi a cerut să se impună restricţii suplimentare avantajelor de care beneficiază aproximativ un milion de ucraineni refugiaţi în Polonia.

În ultimele ore ale campaniei sale, vineri, el s-a dus să depună flori la un monument dedicat polonezilor ucişi de către naţionalişti ucraineni în al Doilea Război Mondial.

”A fost un genocid împotriva poporului polonez”, a declarat el.

Rezultatul final al alegerilor depinde de capacitatea lui Rafal Trzaskowski de a mobiliza suficienţi susţinători şi de voinţăa alegătorilor extremei drepte de a-l vota pe Nawrocki.

Candidaţii extremei drepte au obţinut un total de peste 21% dintre voturile exprimate în primul tur, în care Trzaskowski s-a clasat primul, cu 31% dintre voturile exprimate, iar Nawrocki al doilea (30%).