A fost biciuita, i s-au smuls unghiile si parul si i-a electrocutat talpile. Prin aceste chinuri groaznice a trecut o femeie din Afganistan, care a fost nevoita sa se casatoreasca, dupa ce sotul ei, membru al armatei afgane, a violat-o. Ea le-a povestit despre cosmarul prin care a trecut jurnalistilor de la CNN.
Sahar Gul povesteste cum a fost fortata sa se casatoreasca, la varsta de 13 ani, dupa ce sotul ei, membru al armatei afgane, a violat-o. Furios ca nu a ramas imediat insarcinata, barbatul a tinut-o inchisa, luni intregi, intr-o pivnita, unde a torturat-o smulgandu-i unghiile si biciuindu-o. Apoi a vrut sa o transforme in prostituata, drept pedeapsa ca nu si-a indeplinit obligatia de femeie, in viziunea sa.
Intr-adevar, vecinii i-au auzit tipetele si au anuntat autoritatile, iar acestea au reusit sa o salveze, in decembrie. La inceputul acestei luni, Gul a stat in boxa martorilor, acuzandu-si sotul si pe cei trei membri ai familiei sale. Fiecare a primit cate o pedeapsa de 10 ani de inchisoare.
Acum fata se teme pentru viata ei, avand in vedere ca, potrivit legii, este inca sotia celui care a batut-o si chinuit-o.
Sahar Gul a devenit simbolul international al luptei pentru drepturile femeilor din Afganistan. Regimul taliban aflat la putere pana in 2001 impunea reguli stricte femeilor. Ele nu aveau dreptul sa intre in scoli, in politica sau sa se angajeze in campul muncii. In 2009, presedintele Hamd Karzai a promulgat legea privind eliminarea violentei impotriva femeilor. Documentul interzice, intre altele, asa numitele ucideri din onoare. Cu toate acestea, povestile legate de violuri si crime nu au incetat sa apara, mai ales in presa occidentala.


