Un columbian care are acelasi nume cu cel al unui traficant de droguri si lider de cartel a ajuns la inchisoare de trei ori in ultimii 13 ani. Ca sa scape de probleme, a emigrat impreuna cu familia in SUA, dar cand a revenit in tara natala, ca sa-si vada tatal bolnav, a fost din nou arestat. Se afla in continuare dupa gratii si intre timp tatal lui a murit, scrie digi24.ro
Rene Martinez Gutierrez, de 46 de ani, este un familist convins si un om foarte pasnic, care nu a incalcat niciodata legea. Problema este ca are acelasi nume cu un traficant de droguri peruan, cu mai multe mandate de arestare nationale si internationale si din acest motiv a fost arestat de trei ori in ultimii 13 ani. Ultima data a fost incatusat la inceputul acestei luni, cand barbatul s-a intors in tara natala, Columbia, pentru a-si vizita tatal bolnav.
A fost retinut imediat ce avionul lui a aterizat la Bogota si de atunci se afla in inchisoare, potrivit El Telegrafo. Prima data cand Gutierrez a avut probleme cu legea din cauza numelui a fost in 2010, cand a mers la o sectie de politie din Bogota, Columbia, pentru eliberarea cazierului judiciar de care avea nevoie pentru a-si deschide propria afacere. Cand i-au verificat datele, politistii au constatat ca Rene Martinez Gutierrez avea un mandat international de arestare emis de Peru, asa ca l-au arestat si a stat atunci 8 zile la inchisoare. Dupa ce a fost eliberat, columbianul a mers la Ambasada Peruana, la Curtea Suprema de Justitie, la Interpol, dar niciuna dintre aceste entitati nu a avut o explicatie pentru ceea ce s-a intamplat.
Toti au sustinut atunci ca arestarea lui a fost cauza unei nefericite coincidente de nume. La doar un an dupa prima arestare, Rene Martinez Gutierrez a fost chemat din nou la o sectie de politie din Bogota ca martor, dupa un jaf la locul de munca. Trebuia doar sa dea o declaratie despre ceea ce s-a intamplat, dar cand politia i-a verificat numele in baza de date, barbatul a fost confundat din nou cu baronul peruan al drogurilor dat in urmarire. De data aceasta, a petrecut doua luni dupa gratii, impreuna cu criminali periculosi in renumita inchisoare La Picota din Columbia, pana cand autoritatile peruane au confirmat ca nu era barbatul pe care il cautau.
Rene Martinez Gutierrez a emigrat in SUA ca sa scape de probleme, dar a fost arestat din nou
Dupa acest incident, Gutierrez a decis ca cel mai bun mod de a evita sa ajunga din nou in inchisoare este sa emigreze in Statele Unite, asa ca el si familia lui s-au mutat acolo in 2012. Necazurile pareau sa fie lasate in urma, dar la inceputul acestui an Rene a aflat ca tatal sau nu se simtea deloc bine, asa ca a decis sa zboare acasa ca sa-l vada, desi era constient de riscul la care se expunea. Si cele mai mari temeri ale barbatului s-au materializat imediat ce avionul sau a aterizat la Bogota.
Agentii Interpol s-au urcat in avion imediat dupa ce acesta s-a oprit pe pista aeroportului, i-au cerut actul de identitate si, dupa ce i-au confirmat numele, l-au escortat. In cele din urma, a fost transferat la sectia de politie Los Martires unde este retinut de atunci. Din pacate, tatal lui Rene Martinez Gutierrez a murit in timp ce acesta era arestat, asa ca nici macar nu a apucat sa-si ia ramas bun de la el. Inca o data, el si familia lui asteapta ca autoritatile peruane sa confirme ca nu este barbatul pe care il cauta.


