Premierul desemnat al României, Eugen Tomac, este născut în regiunea Odesa și deține cetățenia Republicii Moldova. Într-un prim interviu oferit după ce a fost desemnat, politicianul a spun că a renunțat la actele ucrainene, pentru a le obține  pe cele moldovenești. Printre obiectivele sale principale, dacă va deveni premier, se numără unificarea curriculumului educațional și alinierea legislației care să permită accesul liber al mass-mediei din România și Republica Moldova pe ambele piețe.

Eugen TOMAC, PREMIER DESEMNAT AL ROMÂNIEI: „Eu sunt cetățean al României și al Republicii Moldova și pentru că Ucraina nu permitea dubla cetățenie la un moment dat am depus o cerere la Ambasada Ucrainei de a renunța tocmai din rațiuni de a nu exista complicații pentru că mi-am dorit foarte mult să devin cetățean al Republicii Moldova.”

Premierul desemnat al României spune că este atașat de țara noastră. În cadrul interviului Eugen Tomac a enumerat trei priorități legate de Republica Moldova pe care se va concentra în mandatul său, în cazul obținerii votului de încredere în Parlamentul României.

Eugen TOMAC, PREMIER DESEMNAT AL ROMÂNIEI:„Prima acțiune va fi să inițiem dialogul cu guvernul de la Chișinău pentru a crea un spațiu comunicațional comun, o legislație similară în oglindă România, Republica Moldova, astfel încât toate entitățile media din România, posturi de televiziune și radio, să aibă acces pe piața media din Republica Moldova, iar cele din Republica Moldova în România. În mod natural putem ajuta Republica Moldova în procesul de combatere a acestui proces de dezinformare și de rusificare, pentru că în continuare e o problemă destul de serioasă influența presei de limbă rusă.”

A doua prioritate ține unificarea curriculumului educațional.

Eugen TOMAC, PREMIER DESEMNAT AL ROMÂNIEI: „Pentru a studia aceleași materii și evident pentru a integra cât mai profund cele două sisteme de de învățământ. Și nu în ultimul rând, eu cred că este foarte bine să încurajăm activitățile sportive. Mi aș dori foarte mult să avem o cupa României și Republicii Moldova. Sunt lucruri care nu au nevoie neapărat de resurse foarte multe pe care să le angajăm.”

Al treilea obiectiv ține de sprijinul coardat Moldovei în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Eugen TOMAC, PREMIER DESEMNAT AL ROMÂNIEI: „Este un obiectiv extrem de important pentru mine de a aduce Republica Moldova cât mai aproape de Uniunea Europeană.”

Eugen Tomac a declarat că este încrezător că va obține cele 233 de voturi necesare pentru a fi învestit în funcție de premier chiar săptămâna viitoare. El a fost despremnat de președintele Nicușor Dan pe 4 iunie și a început deja consultările cu partidele parlamentareîn încercarea de a obține majoritatea necesară pentru învestirea noului Cabinet. Constituția României spune că premierul desemnat are la dispoziție zece zile pentru a creiona programul de guvernare și lista de miniștri. Eugen Tomac este președintele Partidului Mișcarea Populară din 2022, iar cariera sa politică s-a construit în jurul temelor legate de românii din diasporă și de relația cu Republica Moldova. În octombrie 2025, Nicușor Dan l-a numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni.