Medicii de la Lufthansa recomandasera consiliere psihologica dupa depresia suferita de copilotul Andreas Lubitz, potrivit ziarului Bild an Sonntag, relateaza duminica AFP.
Autoritatea germana de supervizare a transportului aerian a descoperit o observatie intr-un dosar al Lufthansa, compania mama a Germanwings, referitoare la Lubitz, precizeaza publicatia.
Medicii companiei aeriene au scris ca ''Lubitz trebuie sa continue sa fie consiliat psihologic, in pofida faptului ca a fost declarat apt de zbor'', de catre un expert independent in 2009, dupa ce pilotul a suferit un episod depresiv grav, explica Bild an Sonntag, relateaza Agerpres.
Nu se precizeaza insa daca Lubitz a beneficiat efectiv de o consiliere psihologica dupa ce si-a reluat pregatirea de pilot. Contactat de AFP, un purtator de cuvant al Lufthansa a refuzat sa se exprime pe aceasta tema, ''pentru a nu perturba ancheta'' in curs de desfasurare in Germania.
Primele elemente dezvaluite de catre justitia franceza sugereaza ca Lubitz a directionat intentionat avionul catre un versant muntos al Alpilor din sudul Frantei, fiind ucisi astfel cele 150 de persoane aflate la bord.


