Presedintele american Donald Trump si-a inceput campania electorala pentru realegere in fata catorva mii de sustinatori adunati intr-o arena din Tulsa, Oklahoma. In discursul sau, liderul american a tunat si a fulgerat impotriva adversarilor politici. La mitingul electoral au participat mai putini oameni decat se asteptau organizatorii. Multi dintre cei prezenti nu au purtat masca.

Mii de oameni s-au inghesuit in tribunele salii polivalente din Tulsa, la primul miting electoral al presedintelui Donald Trump de la inceputul pandemiei. Asta, in ciuda protestelor si criticilor si avertismentelor venite din partea expertilor medicali. Trump se pare ca a gasit ”solutia” de eradicare a pandemiei de coronavirus. Fara a explica daca vorbeste serios sau nu, presedintele american a afirmat in fata multimii de simpatizanti ca a cerut incetinirea testarii. 

Sase membri ai echipei de campanie a lui Trump au fost testati pozitiv pentru COVID-19 si plasati in carantina cu cateva ore inaintea mitingului din Tulsa. Cu toate astea, sustinatorii lui Donald Trump nu au fost deloc ingrijorati de riscurile la care s-ar putea expune participand la mitingul din Tulsa.

La intrarea in sala polivalenta care a gazduit manifestatia, oamenii au primit masti, dar nu li s-a impus sa le poarte. In afara salii un baietel de 5 ani, care purta o peruca asemenatoare frizurii lui Trump vindea masti.

Alegerile prezidentiale din SUA vor avea loc In luna noiembrie. Lupta se va da intre Donald Trump si fostul vicepresedinte al SUA, Joe Biden. Conform celui mai recent sondaj de opinie Biden are un avans mare, comparativ cu Trump, in special in urma reentelor proteste violente din SUA si a pandemiei de coronavirus. Astfel, 52 la suta dintre americani l-ar vota, in acest moment, pe Biden, in vreme ce intentiile de vot pentru Donald Trump sunt de 41 la suta. Doar in cazul in care un posibil vaccin va fi descoperit si lansat de catre SUA pana la alegeri, aceasta situatie poate inclina decisiv balanta in favoarea actualului presedinte.