Joe Biden a semnat sambata o lege ce vizeaza o reglementare a armelor de foc, cea mai importanta din ultimii aproape 30 de ani, dar care ramane departe de ambitiile presedintelui american, transmite AFP.

„Chiar daca aceasta lege nu cuprinde tot ceea ce doresc, ea include masuri pe care le solicit de multa vreme si care vor salva vieti”, a declarat Biden de la Casa Alba, inainte de a se imbarca spre Europa.

Legea, sustinuta de membri ai ambelor partide, democrat si republican, a fost adoptata vineri cu aplauze de Congres.

Ea instituie noi limitari privind armele si dedica miliarde de dolari pentru sanatatea mintala si pentru securitatea in scoli.

Initiativa parlamentara a fost lansata dupa masacrul de la o scoala primara din Uvalde, statul Texas, in care au fost ucise 21 de persoane, dintre care 19 copii, si cel de la Buffalo, statul New York, in care 10 americani de culoare au fost omorati intr-un supermarket.

Textul prevede intarirea verificarii antecedentelor judiciare si psihiatrice ale cumparatorilor de arme cu varste intre 18 si 21 de ani, finantarea de programe de sanatate mintala si instaureaza un control mai bun al vanzarii ilegale de arme, mai noteaza AFP, citata de Agerpres.

Masurile propuse raman insa foarte departe de ceea ce dorea presedintele Biden, cum ar fi interzicerea pustilor de asalt.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: