Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut guvernului minoritar condus de premierul Rosen Jeliazkov să demisioneze în urma protestelor masive din această săptămână în privinţa bugetului pentru 2026, informează miercuri Reuters, scrie digi24.ro
Guvernul a retras marţi bugetul, în urma demonstraţiilor la nivel naţional împotriva creşterilor de taxe planificate pentru finanţarea unor cheltuieli mai mari. Este primul buget elaborat în euro înainte ca statul membru al Uniunii Europene să adopte moneda la 1 ianuarie, scrie Agerpres.
Criza bugetară este cel mai recent semn de instabilitate politică din această ţară, care a organizat şapte alegeri în patru ani, pe măsură ce o serie de coaliţii slabe s-au destrămat. Ultimele alegeri au avut loc în octombrie 2024, dar parlamentul a aprobat cabinetul abia în ianuarie, după luni de negocieri.
„Bulgaria are nevoie de o schimbare reală care să conducă la un stat de drept şi la restabilirea statalităţii, iar acesta este un lucru pe care actuala coaliţie de guvernare nu îl poate realiza”, a declarat Radev într-un discurs adresat naţiunii, la postul public de radio BNT, marţi seară.
El a apreciat că protestele de luni au arătat că guvernul nu a reuşit să îndeplinească aşteptările oamenilor şi ar trebui să demisioneze imediat.
„Alegerile anticipate sunt singura cale de urmat”, a insistat Radev.
Cel mai sărac membru
UE Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene şi unul dintre cele mai corupte state din blocul comunitar - potrivit Reuters, are nevoie de stabilitate politică pentru a accelera absorbţia fondurilor UE în infrastructura sa precară.
Independentul Radev, aflat la al doilea mandat de preşedinte, un rol în mare parte ceremonial, a criticat guvernul dominat de partidul GERB timp de ani de zile, acuzându-l de corupţie.
Opoziţia Continuă Schimbarea-Bulgaria Democrată (CC-DB) a declarat pentru Reuters că va depune vineri o moţiune de cenzură împotriva guvernului şi va organiza un nou protest săptămâna viitoare, când se aşteaptă ca parlamentul să dezbată măsura.
Aceasta ar fi a şasea moţiune de cenzură cu care se confruntă guvernul de la preluarea mandatului, în ianuarie.
Coaliţia de guvernare a respins apelurile ca guvernul să demisioneze, Boiko Borisov, preşedintele partidului de guvernare GERB, avertizând asupra unui posibil „haos” care va urma, cu preţuri exorbitante după ce Bulgaria va adopta moneda euro.
Guvernul nu a răspuns apelurilor Reuters pentru comentarii.

