Presedintele chinez l-a avertizat pe Putin sa nu foloseasca arme nucleare in Ucraina. Aceasta este cea mai directa critica a lui Xi Jinping de la inceputul razbuiului pana acum si a fost facuta la intalnirea cu Olaf Scholz, caruia i-a cerut sa faca presiuni pentru negocieri de oprire arazboiului si evitarea unei crize nucleare in Europa si in Asia.

Presedintele chinez Xi Jinping si cancelarul german Olaf Scholz au condamnat ieri amenintarile cu folosirea armelor nucleare in Ucraina, Scholz avertizand ca Rusia risca sa „treaca o linie” pe care comunitatea internationala a trasat-o, daca recurge la aceasta forta.

Declaratie Xi Jinping, Presedintele Chinei: „Comunitatea internationala trebuie sa respinga amenintarile privind folosirea armelor atomice. Sunt necesare actiuni comune pentru evitarea unei crize nucleare in Asia si in Europa" ,a declarat Xi Jinping, conform Ministerului de Externe de la Beijing.

La randul sau cancelarul Olaf Scholz a cerut presedintelui Chinei sa exercite influenta asupra Rusiei pentru oprirea razboiului din Ucraina. 

Olaf SCHOLZ, CANCELARUL GERMANIEI: „I-am spus presedintelui Xi ca este important ca China sa-si exercite influenta asupra Rusiei. Este vorba despre respectarea principiilor cartii ONU pe care am semnat-o, principii de suveranitate si integritate teritoriala, importante si pentru China. Rusia trebuie sa inceteze imediat atacurile din cauza carora populatia civila a Ucrainei sufera zilnic si sa se retraga din Ucraina.“

China, care a imbunatatit relatiile cu Rusia in ultimii ani, a evitat sa condamne direct invazia militara rusa in Ucraina, dar a evidentiat importanta respectarii suveranitatii tuturor natiunilor. Aliatii occidentali ai Ucrainei au acuzat Rusia ca ameninta ca va folosi arme nucleare in Ucraina. Moscova neaga ca a facut acest lucru si a acuzat in repetate randuri Kievul ca planuieste sa foloseasca o bomba murdara radioactiva, fara a oferi insa dovezi.