Guvernul Siriei a bombardat o zona a tarii care este controlata de opozitie, imediat dupa cutremurul catastrofal de luni, au anuntat oficiali ai Marii Britanii, transmite stirileprotv.ro.
Deputata Alicia Kearns, care prezideaza Comisia pentru afaceri externe, l-a condamnat pe presedintele Bashar al-Assad pentru ca a lansat un "atac cu adevarat insensibil si atroce" asupra orasului Marea, aflat in nord-vestul Siriei si care a fost lovit de cutremur.
Marea se afla la aproximativ 70 de mile sud de orasul turcesc Pazarcik, care este aproape de epicentrul cutremurului cu magnitudinea 7,8 care s-a produs luni, 6 februarie 2023.
Kearns a declarat ca orasul din enclava siriana aflata sub controlul opozitiei a fost atacat in timp ce localnicii se ocupau de urmarile imediate ale cutremurului mortal.
”Ieri, el [Assad] a bombardat Marea, care a fost o zona afectata de cutremur, un atac cu adevarat insensibil si atroce, o oportunitate pentru el, pentru a ataca si distruge opozitia moderata”, a declarat Kearns in fata parlamentarilor britanici, potrivit Daily Mail.
Ca raspuns la declaratia parlamentarului, ministrul britanic de Externe a criticat regimul Assad pentru "bombardamentul complet inacceptabil".
”Din pacate, acest lucru vorbeste despre un model de comportament de lunga durata al regimului Assad, un regim pe care il condamnam, l-am sanctionat si vom continua sa aducem sanctiuni - lucrand cu prietenii si partenerii nostri internationali - pentru a incerca sa impiedicam un astfel de comportament, sa nu se mai repete”, a spus el.
Siria a solicitat oficial, miercuri, asistenta din partea Uniunii Europene si a anuntat ca aproape 300.000 de oameni au ramas fara case, in urma cutremurelor de luni.
Declaratiile au fost facute dupa ce organizatia "Castile de protectie" a lansat un apel catre diplomati, cerandu-le sa faca presiuni asupra Damascului pentru a se asigura ca nu vor avea loc bombardamente in zonele afectate de cutremur.
La randul sau, Semiluna Rosie siriana a facut apel la tarile occidentale sa ridice sanctiunile si sa ofere ajutor, in conditiile in care guvernul lui Assad ramane un paria in Occident, complicand eforturile internationale de ajutorare transfrontaliera.
”Fac apel la ridicarea sanctiunilor impotriva Siriei. Acesta este cel mai important lucru pentru noi”, a declarat seful Semilunii Rosii Arabe Siriene, Khaled Hboubati, intr-o conferinta de presa la Damasc, subliniind nevoia de utilaje de constructii pentru eforturile de salvare.
Sanctiunile impuse de Statele Unite, UE si unele tari arabe sunt in vigoare din 2011, dupa ce guvernul lui Assad a reprimat protestele fata de regimul sau.
Intre timp, fiica de 19 ani a lui Assad, Zein al-Assad, in varsta de 19 ani, le-a spus celor care o urmaresc pe Instagram sa "aiba grija cui fac donatii", distribuind un link pentru donatii catre oamenii din regiunea controlata de rebelii sirieni.
”Acesta este un grup care sustine teroristii din Idlib. Donatiile nu vor merge catre (regiunile controlate de guvern din) Alep, Latakia sau Hama”, a scris ea, potrivit ziarului italian Corriere Della Sera, care a vazut postarea de pe contul sau privat.
Zein locuieste la Londra, unde se crede ca a fugit impreuna cu prima doamna a Siriei, Asma al-Assad, in momentul declansarii razboiului civil sirian, care dureaza de aproape 12 ani.
Guvernul lui Assad face presiuni de ani de zile pentru ca tot ajutorul umanitar sa fie trimis din interiorul Siriei, inclusiv in enclava controlata de opozitie. ONU a sporit livrarile pe linia de trecere a conflictului, dar nu suficient pentru milioanele de oameni care au nevoie de ajutor.
Locuitorii din orasul Jandairis, devastat de cutremur in nordul Siriei, au folosit mainile goale si tarnacoapele pentru a cauta supravietuitori.
”Toata familia mea este acolo sub pamant - fiii mei, fiica mea, ginerele meu. Nu mai are cine sa ii scoata”, a declarat Ali Battal, cu fata brazdata de sange si cu capul infasurat intr-un sal de lana impotriva frigului naprasnic.
”Le aud vocile. Stiu ca sunt in viata, dar nu este nimeni care sa ii salveze”, a adaugat barbatul in varsta de 60 de ani.
Ministerul sirian al Sanatatii a raportat pagube in provinciile Alep, Latakia, Hama si Tartus, unde Rusia are inchiriata o instalatie navala.
Dupa un deceniu de razboi civil si bombardamente aeriene siriano-ruse, regiunea de nord-vest a tarii are deja spitale distruse, o economie prabusita si penurie de electricitate, combustibil si apa.
Chiar si inainte de tragedie, cladirile din Alep - centrul comercial al Siriei inainte de razboi - se prabuseau adesea din cauza infrastructurii darapanate si a pagubelor provocate de bombe.
Exista temeri ca numarul victimelor va creste inexorabil, oficialii OMS estimand ca pana la 20.000 de persoane ar fi putut fi ucise de cutremurul care a avut loc noaptea.
OMS a avertizat ca pana la 23 de milioane de oameni ar putea fi afectati de cutremurul puternic si a indemnat natiunile sa urgenteze ajutoarele in zona calamitata.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


