Presedintele rus Vladimir Putin a implinit azi 70 de ani. 23 dintre acestia i-a petrecut la conducerea Rusiei, fie ca presedinte, fie in functia de premier. Izolat si blamat din cauza razboiului din Ucraina, Putin a primit astazi mai putine urari de bine. Printre primii care l-au felicitat au fost liderul nord-coreean, Kim Jong Un, si fostul presedinte Igor Dodon.

Publicat:07.10.2022, 19:50

Astfel se bucura Putin saptamana trecuta la ridicola ceremonie organizata de el la in Piata Rosie pentru a celebra anexarea celor patru teritorii ucrainene. Astazi in ziua cand implineste 70 de ani acesta nu are motiv de sarbatoare, scriu editorialistii. De mai bine de sapte luni, armata sa este umilita in Ucraina, acolo unde isi propusese o operatiune fulger, care sa dureze doar cateva zile. In tara, se ridica tot mai multe voci impotriva sa dupa mobilizarea ratata, iar sanctiunile occidentale incep sa afecteze si oamenii de rand.

Roman DOBROKHOTOV, JURNALIST DE INVESTIGATIE, EDITOR «THE INSIDER»: ”Multe s-au schimbat pe durata razboiului. Vedem ca structurile militare oficiale si serviciul de informatii se prabusesc, iar persoane ca Prigojin sau Kadarov devin mai importante deoarece ei spun: bine daca nu puteti voi, putem noi si incearca sa demonstreze ca sunt mult mai eficienti.” 

Razboiul din Ucraina a facut din liderul de la Kremlin o persoana dispretuita pe plan international. Asa ca astazi putina lume i-a spus La Multi ani. Primul lider mondial care l-a felicitat pe Putin de ziua lui a fost Kim Jong-un care intre doua teste cu rachete a avut timp sa-i trimita lui Putin un mesaj cu urari de bine, laudand conducerea exceptionala si vointa sa puternica, precum si campania dusa in Ucraina. Printre primii care la-a felicitat pe Vladimir Putin a fost si fostul presedinte Igor Dodon. Aflat in arest la domiciliu, acesta a scris un mesaj pe facebook, in care pe langa urari ii aduce si laude liderului de la Kremlin.

Mesajul lui Igor Dodon pentru Putin: „ Vladimir Vladimirovici este un om de stat remarcabil care a castigat incredere si inalta autoritate internationala, inclusiv cetatenii tarii noastre, dupa cum dovedeste numeroase sondaje de opinie publica. Poporul moldovean pretuieste prietenia cu Rusia, onoreaza traditiile si valorile noastre comune.”,a scris Dodon pe retelele de socializare. 

Nu se stie insa daca i-a expediat si o scrisoare la Moscova. Al treilea presedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a transmis un mesaj de felicitare lui Putin, in care a spus ca Rusia si rusii pot fi mandri ca in fruntea statului se afla un om politic si de stat remarcabil, un adevarat patriot al tarii sale.

Felicitare Vladimir Voronin: “Rusia si rusii pot fi mandri ca in fruntea statului se afla un om politic si de stat remarcabil, un adevarat patriot al tarii sale.”

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin a mai fost felicitat astazi de presedintii Belarusului, Cubei, Africii de Sud, Kazahstanului, Tadjikistalui, Kargastanului, dar si Turciei. Erdogan fiind singurul lider mondial care discuta atat cu Putin, cat si cu Zelenski. Liderul de la Minsk i-a daruit lui Putin un tractor facut in Belarus 

”Ce cadou ati adus  ?

-Un tractor  !"

Cei drept Lukasenko i-a dat lui Putin deocamdata doar certificatul, iar presedintele Tadjikistanului i-a daruit 2 piramide de pepeni galbeni si verzi.

Primidele au fost amplasate pe teritoriul resedintei din Sankt Petersburg unde astazi a avut loc summitul informal al statelor din CSI, la care Putin a vorbit despre probleme de securitate din regiune:

Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: ”Pe langa Ucraina, unde au loc evenimente cu adevarat tragice si, din pacate, uneori apar conflicte si intre alte state din spatiul post-sovietic. Si acest lucru, desigur, necesita dezvoltarea unor masuri pentru rezolvarea acestora.” 

23 din cei 70 de ani ai sai Putini-a petrecut la conducerea Rusiei si ar putea sa ramana in fotoliul de presedinte pana in 2036, dupa ce a schimbat Constitutia.