Presedintele si premierul din Sri Lanka si-au anuntat demisia, dupa ce zeci de mii de protestatari au luat cu asalt resedinta prezidentiala. Acestia au gasit in locuinta o suma uriasa de bani pe care au predat-o fortelor de ordine. Protestatarii au luat cu asalt si resedinta prim-ministrului pe care au incendiat-o.
Presedintele a anuntat ca este dispus sa demisioneze si ca va preda puterea pasnic in zilele ce urmeaza. Acesta a facut anuntul, dupa ce s-a refugiat pe o nava militara, asta dupa ce resedinta sa a fost luata cu asalt de zeci de mii de protestatari.
Potrivit presei locale, protestatarii au gasit milioane de rupii in resedinta prezidentiala. Acestia s-au filmat cum numara banii, dupa care i-au predat echipelor de securitate.
Ulterior, au mers si la resedinta premierului si i-au dat foc. Acesta si-a anuntat demisia.
Valul de proteste vine in contextul in care tara se confrunta cu cea mai grava criza financiara din ultimele decenii. Milioane de oameni nu au alimente, medicamente si combustibil. Activitatea scolilor a fost suspendata, iar combustibilul a fost limitat la serviciile esentiale. In mai multe orase mari, inclusiv in Colombo, sute de oameni stau la coada ore intregi pentru a cumpara combustibil, uneori ajungandu-se la confruntari cu politia si armata.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

