Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a ajuns duminică la Praid, unde şi-a exprimat solidaritatea faţă de oamenii afectați de dezastrul din urma inundațiilor, transmite hotnews.ro.
„Am venit la Praid cu inima grea, pentru că atunci când o comunitate îşi pierde speranţa în viitor, de la o zi la alta, atunci problema este foarte mare. Şi ceea ce s-a întâmplat aici afectează oamenii în mod direct, oamenii se tem că îşi pierd locul de muncă, apa potabilă, casele lor şi toată speranţa pentru viitor”, a transmis preşedintele Ungariei, citat de Agerpres.
Oficialul de la Budapesta s-a aflat într-o vizită privată la Praid, după ce salina a fost inundată de apele pârâului Corund.
Sulyok a avut o discuţie cu primarul comeni Praid, Nyágrus László, şi a mulţumit Organizaţiei de ajutor ecumenic din Ungaria, care se află în localitatea harghiteană de mai multe zile pentru a oferi sprijin familiilor afectate din zonă, notează Agerpres..
„În astfel de cazuri, ajutorul este foarte important şi mulţumesc Organizaţiei Ecumenice că a fost aici de la primul minut şi eu însămi am alocat sume pentru această organizaţie, pentru ajutorarea comunităţii. Tot atât de important este faptul că doresc să exprim solidaritatea naţiunii maghiare către comunităţile de aici, că se pot baza pe ajutorul şi empatia, solidaritatea noastră”, a adăugat Tamas Sulyok.
„Şi comunitatea de aici acum suferă, dar această suferinţă este resimţită în toate inimile ungureşti şi din această suferinţă se va naşte viitorul, o speranţă pentru viitor şi de aceea am venit şi eu aici, să exprim această speranţă şi să împărtăşesc această suferinţă”, a mai spus liderul ungar.
La rândul său, primarul Nyágrus László a spus că i-a înmânat preşedintelui Ungariei un coş cu diferite produse din sare, mesajul acestui gest fiind acela că „salina şi sarea înseamnă totul pentru Praid, pentru existenţa localnicilor”.
Situația la Salina Praid rămâne critică, fiind „inundată cu 4 milioane de metri cubi de apă”, după cum a spus șeful DSU, Raed Arafat.
Zeci de oameni au fost evacuați în ultimele zile din comuna Praid, în timp ce au început lucrările pentru devierea pârâului Corund, care a inundat salina. Lucrările se desfășoară printre cratere și printre saci cu nisip, potrivit unui reportaj realizat de HotNews în Praid.